Cristian Tudor Popescu a spus că acţiunea Ministerului de Interne, de a vehicula un număr al alegătorilor, după care să-l nege, este una penibilă, la fel ca acţiunea lui Băsescu de boicotare a referendumului.
„Apare ca penibilă această acţiune a MAI de a comunica o cifră a alegătorilor şi apoi a nega tot. Dar nu este cu nimic mai penibilă decât acţiunea de boicotare a referendumului întreprinsă de Traian Băsescu şi PDL, după ce Băsescu a asigurat că doreşte ca oamenii să vină la vot. Băsescu şi-a cuplat acest boicot, cu momentul în care a intrat în vigoare hotărârea de cvorum a CCR, din cauza căreia se desfăşoară tot acest balamuc. La fel ca şi în cazul lui Băsescu, nu este vorba de ceva ilegal, ci de ceva penibil şi imoral, în cazul acestei răzgândiri a MAI„, a spus publicistul.
„Băsescu nu a pierdut ocazia, are în sânge ameninţarea, să-i trimită un semnal agresiv chestorului în cauză, „Vezi că eu te-am pus acolo!”, a adăugat CTP.
Jurnalistul a mai remarcat faptul că Băsescu a insistat că pentru el nu mai repezintă o prioritate întoarcerea la Cotroceni. „Nu ştiu de ce face lucrul acesta, pentru că este un motiv de descurajare pentru PDL. PDL se agaţă, în prezent, de Băsescu ca înecatul de un pai. Un aşa mesaj poate să fie un preambul la ceea ce o fi ştiind Băsescu cu posibila validarea a referendumului”, a mai spus CTP.
Într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, preşedintele suspendat l-a indicat drept responsabil de execuţia comenzii politice pe chestorul din cadrul Ministerului de Interne care e responsabil cu evidenţa populaţiei.
„Decizia CCR a fost declanşată de un chestor care i-a scris ministrului de Interne după ce acelaşi chestor dăduse cifrele, dar ieri dimineaţă a scris că cifrele nu sunt bune”, a declarat Traian Băsescu, trimiţând şi un avertisment: „Eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine domnu’ chestor!”.