Crescătorii de taurine cer majorarea preţului laptelui cu cel puţin 40%. Aceştia spun că preţul porumbului, principala sursă de hrană pentru vaci, va creşte foarte mult.
„Agricultura merge prost de ani de zile pentru că nu există înţelepciune politică să meargă bine. Deja se discută de preţ la porumb în iarnă de 1,5 ceea ce pentru noi reprezintă un dezastru. Dacă noi, cei care producem lapte pentru procesare, nu mărim preţurile cu cel puţin 40 la sută, foarte multe ferme vor intra în faliment”, a declarat, la România TV, Costel Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România.