Rugăciunile de Crăciun pe care trebuie să le spui pentru curăţarea sufletului

Perioada sărbătorilor este una proprice pentru a te reconecta cu spiritualitatea odată cu Naşterea Domnului.
Romania TV
24 dec. 2017, 11:15
Rugăciunile de Crăciun pe care trebuie să le spui pentru curăţarea sufletului

RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante rugăciuni care trebuie să fie spuse de toţi credincioşii înainte de Crăciun

RUGĂCIUNEA DE CRĂCIUN DE MULŢUMIRE

„Sufletul meu mărește pe Domnul, și mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt, și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri in inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa, cum făgăduise părinților noștri, față de Avraam și sămânța lui în veac” (Luca 1:46-55).

Citeşte şi Rugăciune pentru sporul casei, binele familiei şi izbăvirea de pagube

RUGĂCIUNE DE CRĂCIUN BINECUVÂNTARE

„Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar acum. Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti, chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta. Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti. Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca, da-le Intelepciune si Lumina in viata lor. Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea. Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta,In Numele Fiului Tau, Iisus Cristos.Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfant, va multumesc ca veti face mai mult decit pot eu cere. Amin!”

Citeşte şi Rugăciuni de la Iisus Hristos pentru cei care vor SĂ SE VINDECE DE BOLI. Ce RITUAL trebuie să facă credincioşii

Spynews
Ai văzut-o pe fetița din imagine? Dacă da, sună la 112! Alexia are 13 ani și a dispărut / FOTO
Bzi.ro
Diana Munteanu, pictorial provocator la plajă, la 45 de ani! S-a fotografiat în costum de baie și i-a înnebunit pe fani!
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, să-ți cumperi o insulă în Grecia. O vilă în Pipera ajunge la aceiași bani
Capital.ro
Elena Udrea e despărțită de Adrian Alexandrov. Ce a făcut tatăl fiicei sale (FOTO)
Playtech.ro
ȘOCANT Cum a ajuns să arate acum Gabriela Szabo. Este de nerecunoscut la 48 de ani
DailyBusiness
Vine CRIZA? Marile orașe ale României, grav afectate
Adevarul
Pastila „Super Mario”, „specialitate” cu potențial letal vândută de „Dana Marijuana”. „Traficanții olandezi o produc special pentru copii”
Spynews
Cristian Marinescu și Deni Stavăr de la Mireasă, ceartă aprinsă în fața tuturor. De la ce a pornit totul. Cum a reacționat Antonia, fosta iubită a bărbatului
Spynews
Bunicul Luizei Melencu, mărturisiri uluitoare. Gheorghe Dincă nu ar fi ucis-o pe adolescenta de 18 ani
Evz.ro
Trei răniți la filmările pentru pelicula lui Codin Maticiuc. Cascadorii încheiate la spital
Ego.ro
ATENȚIE, pensionari! Ce faci dacă primești o pensie MAI MARE decât te așteptai
Prosport.ro
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Regina lui Salam, mega-mulată și super-dotată! Roxana Dobre, ieșire-fulger pe Nordului cu…
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Leguma banală din România, vedetă pe piețele internaționale. Prețul ajunge până la 8 lei pe Kilogram
Capital.ro
Pierzi banii de la stat. Este obligatoriu să aștepți 120 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
stirilekanald.ro
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă să meargă la închisoare după ce l-a lovit mortal pe bărbatul care îi bătea bunica
substantial.ro
Prognoza ANM: Vreme caniculară și instabilitate atmosferică în perioada 26 august – 8 septembrie
MediaFlux
Donald Trump a fost DEPĂȘIT! CIFRA DUBLĂ cu care l-a ÎNVINS Kamala Harris
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...