Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a sărbătorit nunta de platină

Nunta de platină a reginei Elisabeta a II-a, marcată prin timbre, felicitări oficiale și sunetele clopotelor de la Westminster.
Alina Costache
20 nov. 2017, 20:36
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a sărbătorit nunta de platină

Clopotele catedralei Westminster au bătut timp de peste trei ore luni pentru a sărbători împlinirea a 70 de ani de la căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu prințul Philip, primul cuplu din istoria monarhiei din Marea Britanie care își celebrează nunta de platină. Evenimentul a fost marcat și prin numeroase mesaje de felicitare, inclusiv din partea unor politicieni de rang înalt, dar și prin lansarea de către Poșta britanică, Royal Mail, a unei serii de timbre speciale, informează AFP.

Regina Elisabeta a II-a, cel mai vârstnic monarh din lume în exercițiu, a stabilit luni un nou record, devenind primul monarh britanic care a trăit suficient de mult pentru a-și sărbători nunta de platină. După ce a urcat pe tron în 1952 la vârsta de 25 de ani, suverana britanică a sărbătorit în acest an și jubileul de safir (65 de ani de domnie). Ducele de Edinburgh deține la rândul lui recordul de longevitate pentru consorții suveranilor din Marea Britanie, ce a aparținut anterior reginei Charlotte, soția lui George al III-lea timp de 57 de ani.

Deși cuplul regal își va sărbători nunta de platină în familie, la castelul Windsor, clopotele catedralei Westminster din Londra, unde cei doi s-au căsătorit pe 20 noiembrie 1947, au început să bată luni în jurul orei prânzului, în semn de omagiu pentru regină și prințul Philip.

Echipa care se ocupă de administrarea și întreținerea clopotelor catedralei — alcătuită din 10 persoane — a făcut clopotele să bată timp de trei ore și 20 de minute, până la ora 16.20 GMT.

Mesajele de felicitare au fost extrem de numeroase în cursul zilei de luni, începând cu cel al prim-ministrului Theresa May. „Și-au pus viețile în serviciul Regatului Unit și al Commonwealth-ului — le transmit cele mai calde urări din partea mea pentru această aniversare specială”, a declarat premierul britanic.
Cu ocazia acestui eveniment, Palatul Buckingham a publicat o serie de fotografii ale cuplului, realizate la începutul lunii noiembrie în salonul alb al Castelului Windsor, de către fotograful britanic Matt Holyoak.

În acele imagini, suverana britanică poartă o rochie crem, pe care a purtat-o și la un eveniment organizat pentru a marca nunta de diamant, celebrată în urmă cu 10 ani, și o broșă din aur, decorată cu rubine și cu un diamant, ce i-a fost oferită de soțul ei în 1966.

Prințul Philip, în costum și cravată, stă în picioare alături de regină. Fotografia a fost publicată pe prima pagină a cotidianului The Times, luni, în timp ce Daily Telegraph a consacrat o pagină întreagă cuplului regal, despre care afirmă că a trăit „una dintre cele mai frumoase povești de iubire din întreaga țară”.
Sursa foto: BRITISH ROYAL MAIL / EPA

Poșta britanică — Royal Mail — a lansat o serie specială de șase timbre în alb negru, ce conțin imagini reprezentând cuplul regal în timpul logodnei, căsătoriei și lunii de miere.

Elisabeta a II-a și prințul Philip au patru copii (Charles, Anne, Andrew și Edward), opt nepoți și cinci strănepoți. Cel de-al șaselea strănepot va fi cel de-al treilea copil al cuplului William-Kate, care se va naște în luna aprilie.

El este stânca mea

Elisabeta a II-a și Philip au rămas împreună timp de șapte decenii, cel mai devastator pentru ei fiind, fără îndoială, potrivit jurnaliștilor de la AFP, cel al anilor ’90, marcați de divorțurile prin care au trecut trei dintre copiii lor și de moartea tragică, în 1997, a prințesei Diana.

În pofida unor temperamente destul de diferite — calm, pentru regină, și foarte aprins, pentru soțul ei — cei doi au afișat întotdeauna în public imaginea unui cuplu unit. Chiar dacă presa britanică a scris pe larg de-a lungul anilor despre presupusele infidelități ale prințului Philip.

„El este stânca mea”, a spus însă regina, într-un discurs recent, în momentul în care se referea la soțul ei.
„Prima mea datorie, a doua mea datorie și datoria mea supremă este aceea de a nu o dezamăgi niciodată pe regină”, a afirmat la rândul lui prințul Philip.

În vârstă de 96 de ani, ducele de Edinburg și-a anunțat retragerea din viața publică în vara acestui an și își consacră timpul lecturii și picturii, simțindu-se în sfârșit eliberat de presiunea exercitată de numeroasele sale angajamente oficiale. Prințul Philip, care a spus despre sine, cu autoironie, că este un „expert mondial în inaugurări de plăci omagiale”, a participat la peste 22.000 de evenimente de-a lungul anilor și a susținut peste 5.500 de discursuri.
La rândul ei, regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 91 de ani, predă ștafeta moștenitorului tronului britanic, prințul Charles, în vârstă de 69 de ani.

Pe 12 noiembrie, prințul Charles a depus o coroană de flori în memoria victimelor conflictelor armate cu ocazia Remembrance Day (Ziua Rememorării), înlocuind-o astfel pe mama lui, care a urmărit ceremonia de la balconul Ministerului Afacerilor Externe, alături de soțul ei.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți