Curtea de Justiţie a UE a discutat cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton, care cer recunoaşterea căsătoriei realizate în străinătate

Curtea de Justiţie a UE a discutat marţi cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton care cer recunoaşterea în România a căsătoriei oficializatela Bruxelles în 2010. Ei au contestat prevederea din Codul Civil românesc care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate. Cazul este relatat şi de New York Times, care citează opiniile unor jurişti conform cărora decizia CJUE va avea un mare impact în ceea ce priveşte drepturile persoanele de acelaşi sex de a trăi şi munci liber în UE.
Iulian Tudor
22 nov. 2017, 07:48
Curtea de Justiţie a UE a discutat cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton, care cer recunoaşterea căsătoriei realizate în străinătate

Conform Asociaţiei ACCEPT, reprezentanţi ai săi şi Adrian Coman, şi Clai Hamilton şi Asociaţia ACCEPT au fost audiaţi de Marea Cameră a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru stabilirea definiţiei termenului „soţi” în legislaţia europeană privind libera circulaţie pe teritoriul UE.

„În faţa Curţii am susţinut faptul că libertatea de circulaţie trebuie să fie un drept aplicat în realitate pentru toţi cetăţenii, şi nu unul imaginar când vine vorba de persoanele gay. Asta înseamnă ca o familie căsătorită, formată dintr-un cuplu de acelaşi sex, să poată beneficia de prevederile Directivei 38/2004 privind libera circulaţie şi în România. Ca să se poată întâmpla asta, autorităţile române trebuie să recunoască faptul că odată ce doi soţi de acelaşi sex şi-au încheiat legal căsătoria într-un alt stat membru şi că au drepturi egale cu cele ale soţilor de sex opus privind şederea în România”, a declarat Iustina Ionescu, avocata de drepturile omului care reprezintă familia Coman-Hamilton şi Asociaţia ACCEPT, potrivit news.ro.

Conform ACCEPT, poziţia sa a fost susţinută de reprezentanţii Comisiei Europene, care au participat la audiere.

Aceştia au subliniat faptul că, în scopul aplicării Directivei privind libera circulaţie, trebuie recunoscute căsătoriile încheiate oriunde în lume, inclusiv între parteneri de acelaşi sex.

Comisia Europeană a arătat că există o evoluţie clară în UE privind recunoaşterea şi protecţia cuplurilor gay, având în vedere că 22 de state membre oferă fie căsătorie, fie parteneriat civil, ca formă de reglementare juridică, susţin reprezentanţii ACCEPT.

„Argumente similare a depus în scris în scris şi Olanda. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reprezentat de Preşedintele Csaba Asztalos, a susţinut faptul că persoanele de acelaşi sex căsătorite pe teritoriul UE şi aflate într-o situaţie similară cu cea a lui Adrian şi Clai trebuie să aibă posibilitatea de a îşi stabili reşedinţa ca cetăţeni UE în România, pentru a respecta principiul egalităţii şi demnitatea umană”, afirmă asociaţia, precizând că la audieri s-au prezentat împotriva familiei Coman-Hamilton statul român, dar şi reprezentanţii Poloniei, Ungariei şi Letoniei.

„Ne întristează gândul că există state europene care simt nevoia să intervină împotriva noastră, doi oameni simpli, ca să ţină la distanţă toate familiile gay care şi-au consfinţit relaţia peste graniţă. Avem încredere în înţelepciunea judecătorilor europeni şi capacitatea lor de a lua o decizie în favoarea noastră, care să corecteze nedreptăţile din România. În Uniunea Europeană trăiesc aproape 4 milioane de români, şi o parte dintre ei sunt gay. Cazul meu nu e unul izolat,” a declarat Adrian Coman.

„Simplul fapt că audierea acestui caz are loc în cadrul Marii Camere a Curţii Europene de Justiţie arată importanţa lui. Audierile în Marea Cameră sunt ţinute rar; acestea sunt rezervate pentru cazuri de complexitate juridică şi importanţă excepţională. Aceasta va fi o zi uriaşă, pentru Adrian şi Clai şi pentru multe familii bazate pe cupluri de acelaşi sex care în prezent nu au nicio certitudine juridică că vor fi recunoscute atunci când vor să se bucure de libertatea de circulaţie în UE (aşa cum o poate face orice altă familie). Acest caz va oferi, sperăm, protecţia, siguranţa şi securitatea necesară tuturor acestor familii,” a declarat Directoarea Executivă ILGA-Europe Evelyne Paradis.

Decizia CJUE este aşteptată în următoarele luni.

Ştirea referitoare la acest caz este preluată şi de New York Timesc, care citează jurişti potrivit căora decizia CJUE va avea un mare impact în ceea ce priveşte abordarea casatoriilor dintre persoanele de acelaşi sex în toarte statele UE.

„Este prentru prima dată când Curtea Europeană de Justiţie este chemată să decidă dacă termenul „soţ” se referă şi la o persoană de acelaşi sex”, a declarat Robert Wintemute, care predă legislaţia privind drepturile omului la King’s College Londra.

Adrian Coman şi americanul Robert Claibourn Hamilton, care s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010 au contestat la Curtea Constituţională prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate. După mai multe termene, CCR a decis să solicite un punct de vedere al Curţii Europene de Justiţie în acest caz.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar