„Discret am fost că nici măcar nu am clintit un consilier prezidenţial de acolo. În momentul însă în care avem de-a face, acum, cu o lună şi jumătate, cu un nou interimat, în care totuşi în ţara asta instituţia prezidenţială trebuie să funcţioneze, mi s-a părut elementar să eliberez consilierii domnului Băsescu – între noi fie vorba mi s-ar fi părut elementar să demisioneze dânşii, pentru că, dacă Traian Băsescu se întoarce, evident că şi-i poate aduce înapoi”, a spus Antonescu, la Antena3.
El a spus că Iulian Fota a dat dovadă de o „obrăznicie ieşită din comun” punând în discuţie decizia sa de a-i elibera din funcţie pe consilierii prezidenţiali care nu au demisioant.
„Fota e de o obrăznicie ieşită din comun şi care pune în discuţie această decizie. Sunt consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu. Au stat în curtea la dânsul, pot sta în continuare. Eu am ceva de făcut, lucrurile uzuale, la care mă ajut de consilieri, cel puţin o lună şi jumătate„, a mai spus Antonescu.
Iulian Fota a declarat, vineri că preşedintele interimar Crin Antonescu a făcut un gest „neelegant”, „de forţă” prin demiterea consilierilor prezidenţiali ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu, dorind să arate că „el e şeful”.
„Este un element de forţă. Întotdeauna a fost obsedat că nu e singurul preşedinte. Nu are eleganţa de a aştepta finalizarea procesului şi a vrut să arate că el e şeful”, a comentat Iulian Fota gestului lui Antonescu de a demite consilierii prezidenţiali ai lui Băsescu.
Consilierul lui Traian Băsescu, Iulian Fota a declarat, vineri, pentru Mediafax, că preşedintele interimar Crin Antonescu a făcut un gest „neelegant”, „de forţă” prin demiterea consilierilor prezidenţiali ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu, dorind să arate că „el e şeful”.