Parlamentul polonez vrea să revizuiască sistemul judiciar. ONG-urile avertizează asupra sfârşitului statului de drept şi al democraţiei

Propunerile de revizuire a sistemului judiciar din Polonia, care vor fi dezbătute miercuri de parlament, vor pune capăt statutului de drept și democrației, au atras atenția 28 de organizații ale societății civile, care le cer aleșilor să oprească discuțiile asupra proiectelor de lege, relatează Reuters.
Iulian Tudor
22 nov. 2017, 14:27
Parlamentul polonez vrea să revizuiască sistemul judiciar. ONG-urile avertizează asupra sfârşitului statului de drept şi al democraţiei

Parlamentul va dezbate amendamentele convenite de președintele Andrzej Duda și Partidul Lege și Justiție (PiS, de guvernământ) la două controversate proiecte de lege, după ce în mod neașteptat șeful statului s-a opus în iulie, prin veto, propunerilor originale, în urma unor ample proteste la nivel național și a atenționărilor din partea aliaților occidentali privind politizarea instanțelor.

Cele 28 de organizații semnatare ale protestului, printre care se numără Amnesty International, Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului și Fundația Batory, au spus că propunerile conferă parlamentului aproape mână liberă în stabilirea componenței Curții Supreme și în modul de alegere a judecătorilor și „încalcă grav” Constituția. „Introducerea acestor amendamente va însemna că Polonia va înceta cu siguranță să mai fie un stat de drept și o democrație”, au subliniat organizațiile într-o petiție. „Solicităm oprirea imediată a discuțiilor parlamentare (asupra proiectelor de lege) și cerem începerea unor consultări publice extinse asupra acestui subiect”, se mai arată în petiție.PiS, formațiune politică eurosceptică, spune că schimbarea sistemului judiciar este necesară deoarece instanțele sunt lente, ineficiente și blocate în mentalitatea din perioada comunistă, potrivit Agerpres.

Andrzej Duda, aliat al PiS, a avut confruntări cu partidul după ce s-a opus schimbărilor, atunci când a spus că proiectele de lege conferă prea multă putere unui singur partid și ministrului justiției. Însă redactarea amendamentelor s-a făcut în secret, iar schimbările au fost criticate de ONU și Comisia Europeană, care spun că acestea ar putea dăuna sistemului judiciar al Poloniei.

Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS și cel mai influent politician polonez, s-a întâlnit în privat cu Duda de mai multe ori pentru discuții. Detaliile despre întâlnire au fost ținute la secret și nu se știe la ce consens s-a ajuns, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Comisia privind Codurile Penale a decis că protocoalele CSAT şi ale serviciilor de informaţii privind justiţia vor fi DESECRETIZATE

„Președintele ne dă ceva speranță că legea fundamentală nu va fi încălcată continuu”, a spus Irena Kaminska, judecătoare și membru al asociației judecătorilor, Themis. „Pentru un moment am sperat că va fi un progres, dar s-a dovedit că nu este așa”, a adăugat ea. PiS are majoritate în parlament, iar dacă proiectele de lege vor trece, acest lucru ar putea deschide calea pentru mai multe reforme introduse de această formațiune politică.

Marcin Matczak, din partea Fundației Batory din Varșovia, a spus că acest lucru ar putea duce la schimbări în sistemul electoral, oferind PiS dominație totală.

După ce legile (privind instanțele) vor fi implementate, guvernul va putea să conducă etern. Nu va mai fi nimeni care să ne apere„, a mai spus el.

DailyBusiness
Cutremur în rândul salariaților: Angajații vor putea să aibă un singur contract. Iată documentul
Spynews
Victor Slav nu a venit la ziua fiicei sale! Deși Bianca Drăgușanu l-a invitat, acesta a ales să o serbeze separat pe Sofia
Bzi.ro
Gabriela Cristea a făcut celebra ciocolată din Dubai: „Ce frumos se vede cu aurul acesta!”
Fanatik.ro
Locul secret din România unde erau ascunse pepite uriașe de aur. Aveau zeci de kilograme și o puritate excepțională
Capital.ro
Elena Udrea, ELIBERATĂ azi din închisoare? Decizia de la Instanța Supremă
Playtech.ro
ȘOC! Delia a ajuns de nerecunoscut! Doamneee ce și-a făcut la față! Zici că e Loredana Groza
DailyBusiness
Vot final! S-a anunțat data la care românii vor putea merge în SUA fără viză
Adevarul
Operaţiunea „Săgeţile Nordului”. Divizia armatei israeliene care a rupt spatele Hamas este vârful de lance al invaziei din Liban
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Avertisment ANM. Meteorologii au emis cod roșu de furtuni. Până când este valabilă atenționarea
Spynews
Declaraţii exclusive ale celui mai iubăreţ luptător! Ce spune Meko după ce Denisa Despa a recunoscut că i-a fost iubită, în timp ce el avea soție acasă!
Evz.ro
Schimbare majoră pentru toți bugetarii. Nu mai au voie să facă asta
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
Dezvăluiri în premieră despre Ana Maria Vasiliu și amantul ei din Olanda. Soacra ei rupe tăcerea: „El nu știa că ea e...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Legea care de astăzi intră în vigoare în toată România. Se aplică la nivel național
StirileBZI
Acești români primesc 5.000 de euro de la stat! Din luna octombrie se pot depune dosarele pentru a lua banii
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea...
substantial.ro
Bărbat reținut pentru ucidere din culpă și conducere fără permis după accident mortal în Dâmbovița
MediaFlux
A ÎNCEPUT RĂZBOIUL! Alertă la NIVEL MONDIAL. Au lansat INVAZIA TERESTRĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!