Consiliul Concurenţei dezvăluie cauzele care au condus la creşterea preţurilor în România

Preţurile din ţara noastră au cunoscut o evoluţie ascendentă în primele şapte luni ale anului, iar ţara noastră se află la aproximativ 51,6% din media Uniunii Europene, conform unui raport al Consiliului Concurenţei.
Romania TV
23 nov. 2017, 09:05
Consiliul Concurenţei dezvăluie cauzele care au condus la creşterea preţurilor în România

În perioada analizată, decembrie 2016- iulie 2017 , preţurile la nivelul economiei româneşti au înregistrat o evoluţie ascendentă, comparativ cu luna decembrie 2016, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). După o scădere a preţurilor în primele două luni ale anului 2017, având printre factorii de influenţă şi modificările de ordin fiscal, în următoarele luni s-a înregistrat o creştere a indicelui preţurilor de consum (IPC), scrie capital.ro. 

La baza acestei evoluţii a stat atât efectul de disipare a reducerii TVA, cât şi creşterea presiunilor inflaţioniste determinate de creşterea accelerată a cererii agregate. Astfel, în luna iulie 2017, preţurile bunurilor de consum erau mai mari cu 1,4% comparativ cu luna iulie a anului precedent şi cu 0,7% mai mari comparativ cu luna decembrie 2016. Privind pe termen mai lung, rata anuală a inflaţiei a urcat la cel mai înalt nivel din octombrie 2014. Evoluţia preţurilor a fost determinată şi de o serie de alţi factori, atât structurali cât şi conjuncturali. Pe plan intern se remarcă presiunile inflaţioniste generate de: 

– majorarea costurilor de producţie ale companiilor, ca urmare a creşterii costurilor unitare cu forţa de muncă; 

– anticipările inflaţioniste ale agenţilor economici privind evoluţia viitoare a preţurilor; 

– creşterea anumitor accize (ex: accizele la tutun şi la carburanţi) şi a preţurilor administrate; 

– condiţiile climaterice adverse, ce au generat un impact negativ pe piaţa energiei, respectiv pe piaţa produselor alimentare.

Pe plan extern, s-a remarcat influenţa unor şocuri pe latura ofertei în ceea ce priveşte preţurile bunurilor alimentare (în special în cazul citricelor şi fructelor meridionale), dar şi diminuarea pronunţată a procesului dezinflaţionist la nivel global (majoritatea cotaţiilor materiilor prime, cu precădere cele energetice, au înregistrat o evoluţie ascendentă începând cu sfârşitul anului 2016).

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. George Simion a făcut marele anunț: A luat măsuri
Playtech.ro
Cum se aleg, de fapt, meniurile din avion. Ce primesc piloții e diferit de ce mănânci tu
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Salarii uriașe pentru români. Compania care scoate posturi la concurs
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Putin nu cedează și amenință! Ce condiții pune Rusia să înceteze războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj