Pentru românii cu studii superioare sunt disponibile 349 de locuri de muncă, cele mai multe posturi disponibile fiind cele de ofiţer bancar (20 de locuri de muncă), consilier/inspector/economist în economie generală (14), manager relaţii cu clienţii băncii / societate de leasing (11), analist, asistent medical general şi designer grafica (10). De asemenea sunt căutaţi şi 12 ingineri sisteme electroenergetice şi 11 ingineri reţele electroenergetice, printre altele.
Prin AMOFM sunt căutaţi şi 1.148 de angajaţi cu studii medii. Astfel, printre altele, sunt disponibile 81 de posturi pentru funcţionari economici, sunt căutaţi 168 de funcţionari informaţii clienţi agenţi. De asemenea, sunt disponibile 100 de operatori reţele de telecomunicaţii, 132 de operatori de vânzări prin telefon, 108 agenţi de vânzări şi 76 de agenţi servicii client.
Citeşte şi Peste 24.800 de locuri de muncă vacante, luni, la nivel naţional
Pentru categoria de muncitori calificaţi, unde sunt disponibile 2.420 de locuri de muncă, printre cei mai căutaţi angajaţi sunt cele de confecţioner cablaje auto (300), agent de securitate (392), lucrător comercial (492), casier (109) şi îngrijitori clădiri (90 de joburi).
Pentru a fi încadraţi ca muncitori necalificaţi sunt căutaţi 680 de români, cele mai multe posturi disponibile fiind cele de manipulant marfă (109 locuri de muncă), muncitor necalificat la demolarea clădirilor căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (68), muncitor necalificat în industria confecţiilor (67), precum şi lucrător sortator deşeuri reciclabile (56).
AMOFM Bucuresti face cunoscute locurile de munca vacante, comunicate de catre angajatori, persoanelor in cautarea unui loc de munca. Informatii privind locurile de munca vacante si conditiile de ocupare a acestora se pot obtine de la Agentiile Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca. Serviciul de mediere a muncii se acorda gratuit.