Şeful Consiliului Concurenţei, după ce Petre Daea l-a făcut „păun printre găini”: Nu prinzi hoţii, dacă faci prea multă gălăgie

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat joi că este doar un funcţionar cenuşiu al statului român şi fiecare are stilul lui, după ce cu o zi înainte ministrul Petre Daea l-a comparat cu un "păun printre găini".
Romania TV
23 nov. 2017, 12:03
Şeful Consiliului Concurenţei, după ce Petre Daea l-a făcut

„Abordările pot fi diferite pentru că avem instrumente legale diferite şi e foarte bine să ne completăm unii pe alţii. E bine ca instituţiile statului să colaboreze. E bine ca colaborarea să se realizeze discret, prin întâlniri directe între noi şi nu să fie mediate de presă. Cel puţin noi, Consiliul Concurenţei, prin specificul activităţii noastre, care înseamnă identificarea şi sancţionarea unor înţelegeri ilegale. Pentru asta, noi avem nevoie de o anumită discreţie. Niciodată nu o să îi prinzi pe hoţi dacă faci prea multă gălăgie„, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, potrivit Mediafax.

Întrebat de comparaţia cu un „păun printre găini”, Chiriţoiu a răspuns: „Sunt un funcţionar cenuşiu al statului român. (…) Fiecare om are stilul lui”.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a criticat, miercuri, pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în urma declaraţiilor acestuia despre scumpirea preţului ouălor, afirmând că acesta nu poate fi „păun printre găini, să-şi păstreze aripile şi noi să fim în fiecare zi perpeliţi”. Daea a declarat că majorările de preț la ouă înregistrate în ultima perioadă nu sunt justificate și l-a acuzat pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, că a prezent date și analize „superfluu, împotriva țării”.

„Dat fiind faptul că în piață, la unele produse, (prețurile — n.r.) au crescut nejustificat, imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control. De altminteri, ieri, cu aprobarea dumneavoastră, au intrat în dispozitiv toate instituțiile statului să verifice ce și cum. Am făcut și o adresă domnului președinte al Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină. Sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii privind desfășurarea procesului de producție”, a declarat Petre Daea, în deschiderea ședinței de Guvern, la solicitarea premierului.

Tudose i-a cerut să explice creșterea de prețuri la produsele alimentare, menționând că au început să circule caricaturi cu „găini care își iau haine de blană că s-au scumpit ouăle”.

Ministrul Agriculturii a dat ca exemplu producția de ouă. „De pildă, la ouă, astăzi, în România, fermierul îl produce cu 36 de bani. Îl scoate la poarta fermei sigilat, ambalat, etichetat, îl și transportă în piață, îl duce pe raft, practic, îl pune pe raft și de aici, deodată, până la 1 leu (prețul unui ou — n.r.), ceea ce din punctul nostru de vedere nu este justificat. Am rugat, prin adresă scrisă, pentru că așa e normal între instituțiile statului să comunicăm, așa cum trebuie, președintele Concurenței care, dacă este astăzi aici, poate să mai dea o dată o explicație pe care n-aș cataloga-o decât împotriva țării. Foarte atent spun acest lucru și foarte apăsat, pentru că a spune că sunt diferențe de preț ca urmare a faptului că au schimbat, că e deficitul bugetar, mi se pare prea mult”, a declarat Daea.

Prim-ministrul l-a întrebat pe Daea la ce se referă, iar acesta a răspuns: „Nu știu, dumnealui știe, ar fi bine să dea explicații Guvernului României, pentru că dumnealui nu este păun printre găini, fără să-și păteze aripile și noi să fim în fiecare zi perpeliți, fie de situația reală pe care o are țara, iar dumnealui se plimbă cu explicații căutând un răspuns peste doi ani de zile când nu mai sunt nici găinile și poate nu mai suntem nici noi”.

Ministrul a adăugat că sunt „unele elemente” pe care nu le poate spune în Guvern, dar atunci când „colectivul” de la Ministerul Agriculturii va finaliza analiza privind creșterea prețurilor la produsele alimentare aceasta va fi prezentată. Petre Daea a mai precizat că a analizat motivele care au dus la scumpirea ouălor, spunând că nu este normal ca un ou cumpărat cu 50 de bani de la fermă să ajungă pe raftul magazinelor la un preţ dublu.

Ministrul Agriculturii a anunţat sâmbătă, la Sibiu, că a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la creşterea preţurilor la mai multe produse, după ce, din discuţiile cu producătorii, a înţeles că nu a intervenit nicio majorare, dar cu toate acestea ouăle şi carnea sunt mai scumpe la raft.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cum se aleg, de fapt, meniurile din avion. Ce primesc piloții e diferit de ce mănânci tu
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Salarii uriașe pentru români. Compania care scoate posturi la concurs
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Putin nu cedează și amenință! Ce condiții pune Rusia să înceteze războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj