Fenecul, sau vulpea deşertului, se distrează de minune noaptea, la zoo. Este un mamifer nocturn, care ziua doarme, pentru a putea merge la vânătoare în timpul nopţii.
La zoo Bucureşti, îngrijitorii i-au creat un mediu cât mai apropiat de cel natural, adică deşertul Sahara, peninsula Sinai şi deşertul Arabiei, aşa că se simte deja foarte bine la noi în ţară, potrivit site-ului oficial al grădinii zoologice, Digital Zoo.
Fenecul este cea mai mică canidă din lume, ajungând la maxim 1,6kg, şi la o lungime de 24-40cm. Blăniţa, urechile şi rinichii săi s-au adaptat temperaturilor înalte, secetei şi nisipului.
Nostimul animăluţ poate fi uşor recunoscut după urechile sale gigantice, pe care le foloseşte pentru a auzi prada care merge sub nisip şi prin care elimină căldura.
Micuţa vulpiţă trăieşte până la 12 ani în sălbăticie, iar printre prădătorii săi principali se numără caracalul şi bufniţa-vultur. Familiile de feneci sapă adăposturi în nisip, ce pot ajunge la 120 metri pătraţi, pentru a se ascunde de duşmani.
Lista Roşie a IUCN nu consideră specia ameninţată cu dispariţia.