Imaginile cu telefonul par a fi publicate din greşeală pe internet de producătorul de accesorii GHOSTEK, însă nu este clar dacă acestea sunt bazate pe informaţii directe de la Samsung, sau sunt realizate doar pe baza informaţiilor neoficiale pe care le-am mai auzit în ultimele câteva săptămâni, scrie go4it.ro. Din punct de vedere al aspectului exterior, Galaxy S9 pare să nu devieze foarte mult de la formula de succes a lui Galaxy S8, însă pare să şi corecteze multe din criticile pe care modelul din 2017 le-a primit.
În primul rând, senzorul de amprentă, de departe cel mai dezamăgitor aspect al telefonului, pare să fie mutat de lângă cameră, undeva în partea de jos a acesteia, central, într-o poziţie mult mai naturală. Această poziţie a fost folosită de majoritatea producătorilor de smartphone-uri care au lansat modele cu senzor de amprentă pe spate. De asemenea, camera pare să primească un upgrade semnificativ, cu doi senzori poziţionaţi vertical, care ocupă mai puţin spaţiu pe spatele dispozitivului, o îmbunătăţire faţă de designul lui Galaxy Note8.
Nici la nivel hardware schimbările nu par a fi radicale. Conform zvonurilor din ultimele zile, Galaxy S9 va fi lansat în aceleaşi două variante, standard şi S9+, cu display-uri „infinity” cu diagonale de 5,8, respectiv 6,2″. Acestea folosesc aceeaşi rezoluţie WQHD+ şi probabil că vor fi bazate pe tehnologie AMOLED mai nouă, cu luminozitate îmbunătăţită. Nu este clar ce chipset-uri vom vedea pe noile S9, însă cel mai probabil o parte dintre dispozitive vor folosi noile modele Exynos Series 9, în timp ce restul vor adopta modelul de generaţie nouă de la Qualcomm.
Se pare însă că va exista o diferenţă între S9 şi S9+ la interior: modelul mic va beneficia de 4 GB RAM, În timp ce modelul mare va adopta un modul de 6 GB. Stocarea de 64 GB de pe seriile S8 şi Note8 va rămâne neschimbată. De asemenea, este foarte posibil ca jack-ul de căşti să rămână integrat, în ciuda zvonurilor care spun că Samsung va oferi o pereche de căşti Bluetooth în cutia dispozitivelor.
Conform informaţiilor disponibile în acest moment, Samsung se pregăteşte de o prezentare oficială timpurie faţă de anii precedenţi la CES 2018, nu la MWC. Lansarea oficială ar urma însă tot în primăvară.