Produsele pentru sistemul RO ALERT vor fi furnizate de Telekom România

SC Telekom România Communications SA va furniza produsele hardware şi software necesare implementării sistemului RO ALERT, anunţă IGSU, precizând că au fost trimise 14 invitaţii de participare la procedura de achiziţie, fiind înregistraţi 4 ofertanţi.
Iulian Tudor
24 nov. 2017, 09:00
Produsele pentru sistemul RO ALERT vor fi furnizate de Telekom România

„Conform prevederilor legale, la procedura de achiziţie au fost invitaţi 14 potenţiali ofertanţi, iar până la data şi ora limită prevăzute pentru depunerea ofertelor, IGSU a primit 4 astfel de documentaţii. În urma procedurii de negociere, fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, SC TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS SA a fost desemnată câştigătoarea procedurii de achiziţie, urmând ca aceasta să furnizeze produsele hardware şi software. De asemenea, compania menţionată va implementa sistemul RO ALERT, în conformitate cu cerinţele autorităţii contractante, în termenul prevăzut în documentaţia de atribuire”, anunţă IGSU.

IGSU reaminteşte că pentru implementarea sistemului RO-ALERT a fost alocată suma de 30.400 mii lei din Fondul de Rezervă bugetară şi că este autoritate contractantă pentru achiziţia, în regim de urgenţă, a echipamentelor hardware, aplicaţiilor software şi a serviciilor de instalare, precum şi pentru punerea în funcţiune aferentă acestora, necesară operaţionalizării sistemului RO-ALERT.

„Astfel, ulterior constituirii grupurilor de lucru pentru identificarea soluţiilor care să optimizeze funcţionalitatea sistemului, personalul specializat din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al IGSU a procedat la iniţierea şi derularea procedurii de achiziţie, astfel încât până la finalul acestui an, acest sistem de avertizare rapidă a populaţiei în situaţii de urgenţă să devină operaţional, la nivel naţional”, anunţă instituţia, adăugând că „în urma derulării rundelor de negociere, s-a obţinut o reducere substanţială a preţului de contract, acesta fiind în valoare de aproximativ 13.000 mii lei”.

Guvernul a adoptat în 5 octombrie OUG privind implementarea sistemului RO-ALERT, care va transmite mesaje de avertizare în timp real pe telefonul mobil, mesaje care vor fi repetate ciclic la intervale de timp configurabile.

„Prin Sistemul „RO-ALERT” vor fi transmise populaţiei mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicaţiilor şi tehnlogiei informaţiilor. Sisteme similare şi-au dovedit eficienţa în SUA, Olanda, Lituania, Franţa, Germania şi Belgia”, a anunţat atunci Executivul.

Avantajele RO-ALERT sunt: transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul reţelelor operatorilor de telefonie mobilă; transmiterea rapidă a mesajelor către toţi utilizatorii aflaţi în arealul ameninţat chiar în condiţii de congestie a reţelelor operatorilor de telefonie mobilă; afişarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenţie a utilizatorului; repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile.

DailyBusiness
Vot final! S-a anunțat data la care românii vor putea merge în SUA fără viză
Spynews
Victor Slav nu a venit la ziua fiicei sale! Deși Bianca Drăgușanu l-a invitat, acesta a ales să o serbeze separat pe Sofia
Bzi.ro
Gabriela Cristea a făcut celebra ciocolată din Dubai: „Ce frumos se vede cu aurul acesta!”
Fanatik.ro
Data la care românii vor putea să meargă în SUA fără vize. Anunțul oficial. Update
Capital.ro
Mașinile pe benzină și motorină vor fi eliminate. UE a dat interzis. De când NU se mai vând
Playtech.ro
Dana Budeanu, poziție de INFARCT! S-a întors cu spatele și ce a urmat întrece orice imaginație
DailyBusiness
Toți românii vor da năvală la Kaufland! 1 octombrie vine cu produse GRATIS
Adevarul
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să aștepte 25 de ore pe coridorul unui spital din Londra
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Avertisment ANM. Meteorologii au emis cod roșu de furtuni. Până când este valabilă atenționarea
Spynews
Declaraţii exclusive ale celui mai iubăreţ luptător! Ce spune Meko după ce Denisa Despa a recunoscut că i-a fost iubită, în timp ce el avea soție acasă!
Evz.ro
Rugăciunea care te protejează astăzi. Zi de mare sărbătoare
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
Dezvăluiri în premieră despre Ana Maria Vasiliu și amantul ei din Olanda. Soacra ei rupe tăcerea: „El nu știa că ea e...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Florin Piersic Jr. are inima zdrobită. Veste tristă despre tatăl său, actorul Florin Piersic
StirileBZI
Acești români primesc 5.000 de euro de la stat! Din luna octombrie se pot depune dosarele pentru a lua banii
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea...
substantial.ro
Un tablou descoperit într-o pivniță se dovedește a fi un Picasso evaluat la 12 milioane de euro
MediaFlux
Anunț oficial privind ADERARE DEPLINĂ la SCHENGEN a României!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!