Un accident grav s-a produs, vineri dimineaţa, în jurul orei 9.30 pe E 85 cu un kilometru înainte de intrarea în localitatea Garoafa. Au fost implicate două autoturisme.
Din păcate, un bărbat de 76 ani din București a decedat, iar o altă persoană a fost rănită, potrivit ziaruldevrancea.ro.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la detașementul Focșani cu modulul SMURD și o autospecială de stins incendii.
De asemenea, un alt accident rutier s-a produs, vineri dimineața, pe Şoseaua Vrancei, în comuna Bolotești. Potrivit datelor furnizate de polițiști, două autoturisme s-au ciocnit în urma unei manevre imprudente a unuia dintre conducătorii auto. În urma impactului, unul dintre pasageri a fost rănit. La fața locului au ajuns echipajele de ambulanță, dar și polițiștii de la Rutieră care încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, scrie ziaruldevrancea.ro.
Citeşte şi Accident în Vaslui. O femeie şi copilul ei, loviţi de o maşină pe trecerea de pietoni