Luni, Peter Szijjarto se va întâlni la Budapesta cu premierul chinez Li Keqiang, în timpul summitului „16+1” China – Europa Centrală şi de Est, la care participă peste 1.000 de oameni de afaceri.
Potrivit datelor prezentate de către guvernul ungar aferente primelor opt luni din 2017, exporturile Ungariei către China au crescut cu 26% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut. Volumul investiţiilor chineze în Ungaria a depăşit 4,1 miliarde de dolari în acest an, a precizat Szijjarto.
Citeşte şi Volkswagen va produce vehicule electrice în China. Investiţia va fi de 10 miliarde de euro
Premierul ungar Viktor Orban se va întâlni marţi cu omologul său chinez, iar cei doi lideri vor semna 11 acorduri bilaterale, în urma cărora vor fi implementate investiţii chineze în valoare de minimum 140 de miliarde de dolari, potrivit Mediafax.
Ministrul ungar de Externe a mai anunţat că procedura de achiziţie publică pentru modernizarea secţiunii ungare a liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad va fi demarată în cursul zilei de luni, după ce statul chinez a oferit o finanţare pentru acest proiect, al cărui cost total se va ridica la 1,76 miliarde de euro. China asigură un împrumut pe 20 de ani, iar lucrările ar trebui să înceapă la finele anului 2020.