Motivul pentru care Cristina Stamate nu s-a mai căsătorit: „Când eşti independent şi activ, nu simţi singuratatea…”

Cristina Stamate s-a căsătorit la 20 de ani şi după 11 ani de căsnicie a divorţat de actorul Dan Ivănescu, după ce acesta a înşelat-o. De atunci a trăit singură. Întrebată cum reuşeşte să să meargă mai departe, actriţa a mărturisit că forţa ei „vine, cred, tot din simţul ridicolului, care la mine e exacerbat. Mi-e atât de teamă să nu devin penibilă, încât sunt cu ochii pe mine ca pe butelie. Sigur că am şi eu zile proaste. Dar mă mobilizez, nu-mi place să stau pe loc. Dacă stai pe loc, faci groapă, şi până la urmă te îngropi în ea. Mai bine fac ce face orice femeie deşteaptă. Mă gătesc un pic, că dacă dau cu ochii de mine în oglindă aşa cum sunt, m-aş lovi cu pietre (râde). Mă îmbrac mai colorat, îmi mai pun nişte mărgele frumoase şi ies din casă, îmi fac de lucru. Până la urmă, trec toate„.

 

Iată ce declarat Cristina Stamate despre căsătoria ei şi despărţirea de Dan Ivănescu, dar şi care a fost motivul pentru care nu s-a recăsătorit, într-un interviu pentru Revista Formula AS.

– Stiu ca v-ati casatorit devreme, la 20 de ani…

– Da. Foarte devreme. Timp de unsprezece ani am fost casatorita, apoi am divortat si apoi nu m-am mai maritat. Ce ai mai vrea sa stii? (rade)

– A fost din dragoste?

– Pfff! A fost din… dintr-un fel de dragoste. M-am maritat din amabilitate. Suna bine, nu? Hahahaha! Mama zicea ca de ce nu ma marit, ca-i era frica sa nu ma batjocoreasca vreunul; soacra-mea si-a dat seama ca as fi tare potrivita pentru baiatul ei si-mi tot zicea: „Da’ voi nu va luati, mama?”. Si pana la urma s-a trezit si el sa-mi spuna sa ne luam si, desi nu eram prea hotarata, m-am gandit ca, daca pot sa fac bucurie la atata lume, haida! Da! Si i-am bucurat pe toti, timp de vreo 11 ani. Am avut o casnicie de opereta. Ne-am impacat foarte bine. E si asta un joc de doi, ale carui reguli ar trebui sa le stie cuplurile de azi. Si n-ar mai fi atatea divorturi.

– De ce credeti ca se destrama casniciile?

– Din orgoliu, din prostie si din orbire. Femeile fac lumea sa mearga. Barbatii stau cu pieptul umflat la carma, dar noi ne strecuram ca un sarpe, shhh, pe langa ei si, mai dintr-o soapta, mai dintr-o imbratisare, ii facem sa invarta carma, cand la stanga, cand la dreapta. E un joc de fascinatie. Nu-i atat de greu sa tii o casnicie! In primul si in primul rand, trebuie sa deschizi bine ochii de la inceput. Sa nu te plangi dupa aia ca n-ai stiut. N-ai vazut? Ai fost chioara? Pai atunci, incearca sa fii chioara si mai departe, ca o sa mearga. Dar tu? Asa erai si tu la inceput? Nu cumva erai mai cocheta? Mai dulce? Mai ingaduitoare? Femeile ar trebui sa invete sa nu vada ce nu vor sa vada. Cine nu stie cum sa faca asta sa vina la mine, la lectii de teatru! Hahaha! Te invat eu cum sa-ti falfai genele, neajutorata, cum sa ceri sfatul, desi stii exact cum sa faci, cum sa suspini si sa-ti pierzi aerul la revelatia sfaturilor absolut minunate care ti se ofera, si cat de recunoscatoare sa fii ca te-a ajutat sa iesi din rahatul ala, ba chiar te-a facut om. Trebuie sa si vrei sa tii o casnicie, zau! Ca doar nu merge singura.

– Daca era asa de simplu, de ce ati divortat?

– Aaah, pai eu am avut orgoliu. Si multe feste mi-a mai jucat orgoliul asta in viata. Ca daca as putea sa-l materializez, l-as taia, uite-asa, cu lama. Dar fiindca nu pot, il las naibii acolo si ma impac cu gandul. Cand esti mobilat cranian si mai esti si construit dupa felul meu independent de a fi, e jale! Te indoiesti, compari, nu iei lucrurile asa cum sunt. E o vina si asta, de a gandi ca ar putea fi si altfel. Pana la urma, e vina mea. Aveam un barbat foarte frumos. Bine, nici eu nu eram de lepadat. Dar aveam foarte multa treaba si i-am lasat cam mult timp liber. Pe care el si l-a ocupat tacticos, cu diverse fete. Iar eu n-am tolerat genul asta de tradare ieftina. Daca voiam, puteam s-o duc pana la adanci batraneti. Dar nu mai voiam. Mi se parea ca-mi insulta inteligenta.

– E greu pentru o femeie independenta, de cariera, sa tina si o familie?

– Mie mi-a fost tare greu, dar acum ma uit in jur si vad ca se poate si ma bucur. S-au mai schimbat vremurile. Eu n-am reusit. Si cel mai rau imi pare ca n-am avut copii. E un regret enorm, cu care platesc meseria asta afurisita. Desi nu e vina meseriei, e vina mea. Dupa ce am divortat, mama, femeie inteleapta, mi-a tot spus: „Fa, mama, un copil. Ti-l cresc eu, nici n-o sa simti!”. Eu ii spuneam: „Cum sa fac, mama, sunt divortata?!”. As! Am fost proasta. Conteaza enorm sa ai pe cineva al tau, sa nu fii singur mai tarziu. Ce-i drept, era al naibii de greu. Eram dintr-un turneu in altul. Daca as fi ramas gravida, m-ar fi dat repede deoparte. Era o lume foarte dura. Daca te uiti cu atentie la artistele coapte de azi, n-au copii. Azi ma bucur sa vad tot felul de vedete ca-si duc sarcina la vedere, cu mandrie. Ma bucur ca e asa. E formidabil sa fii mama. E greu in primul an, am vazut la prietene, e cumplit, dar trece, cu umor si cu forta, si ce urmeaza e fascinant.

– De ce n-ati mai vrut sa va recasatoriti?

– Nu din dezamagire nu m-am mai casatorit. Ci fiindca m-am obisnuit cu binele. Cand esti asa independent si activ ca mine, nu simti singuratatea. Ca-ti mobilezi viata cu lucruri frumoase, lucruri pentru care arzi, care te pasioneaza. Singuratatea devine ca un drog, e o forma de bucurie. Cand ai independenta financiara, cand ai o meserie care-ti place, care te preocupa, in care ai succes, cand ai prieteni, te obisnuiesti cu modelul „cand vreau lume, iesiri, le am, cand nu, lasati-ma in pace”. Am cartile mele, televizorul meu, gandurile mele. Si cand ma satur de ele, gatesc, chem prieteni, se umple casa de lume. Sigur, asta tine o vreme, pana la o anumita varsta, cand esti neputincios, cand ai nevoie de alt fel de prezenta, de mai multa afectiune. Nu stiu cum va fi atunci. Dar zarurile mele sunt aruncate deja, ca sa mai schimb ceva.

– Luxul singuratatii se plateste?

– Oho! Se plateste greu. Maruntel. La inceput ai un orgoliu desantat si nu prea vezi plata, iti tot spui ca poti s-o duci si singur. Dar singuratatea te costa in primul rand absenta unei vieti de familie, care poate fi fermecatoare cand ai alaturi un sot si copii. Exista miracole de genul asta, o magie de care nu mai ai parte, clipe absolut minunate care se nasc atunci cand stii ca esti impreuna cu cineva. Dar si familia, la randul ei, se plateste scump. Feminitatea ta se erodeaza, ca nu poti sa stai si la oglinda si la cratita si la scutece. Te faci harcea-parcea, iti pierzi rabdarea, sarmul si, in general, si cariera. Exista plata pentru amandoua felurile de viata, dar trebuie sa fii cinstit cu tine insuti, sa te gandesti foarte clar pentru ce esti facut, ce fel de plata poti accepta. Asta sau cealalta.

– Iubirea motiveaza, misca lucrurile. Cum va gasiti forta de a merge mai departe, desi sunteti singura? Si-apoi, nu va e dor de o imbratisare, de un pic de rasfat?

– Ah, eu ma ridic singura! De fapt, cred ca toate ne ridicam singure. Afectiunea celor din jur e doar un pretext. Daca nu-ti gasesti forta in tine, nu ti-o poate imprumuta nimeni. Cred ca pentru modelul absolut independent pe care sunt construita eu, rasfatul e putin altfel. Cred ca mi s-ar parea ca ma umilesc, ca ma cobor, daca ma plang si cersesc mangaieri. As simti lucrul asta ca pe o infrangere. Asta vine, cred, tot din simtul ridicolului, care la mine e exacerbat. Mi-e atat de teama sa nu devin penibila, incat sunt cu ochii pe mine ca pe butelie. Sigur ca am si eu zile proaste. Dar ma mobilizez, nu-mi place sa stau pe loc. Daca stai pe loc, faci groapa, si pana la urma te ingropi in ea. Mai bine fac ce face orice femeie desteapta. Ma gatesc un pic, ca daca dau cu ochii de mine in oglinda asa cum sunt, m-as lovi cu pietre. (rade) Ma imbrac mai colorat, imi mai pun niste margele frumoase si ies din casa, imi fac de lucru. Pana la urma, trec toate. Uitati-va la Patrick Swayze: si-a purtat lupta cu onoarea unui cavaler medieval. Boala l-a rapus pana la urma, dar ce frumos a luptat! Orice s-ar intampla, trebuie sa-ti pastrezi demnitatea. Foarte putine lucruri care ti se intampla sunt cu adevarat tragice.