Consiliul Concurenţei analizează înfiinţarea unei companii care va fabrica transportoare blindate pentru armata română

Consilul Concurenţei a anunţat luni că analizează operaţiunea prin care Filiala Societatea Uzina Automecanică Moreni SA (UAM) a companiei naţionale Romarm şi compania germană Rheinmetall Landsysteme GmbH înfiinţează, în comun, compania Romanian Military Vehicle Systems SA, fiecare acţionar urmând să deţină 50% dn capitalul social al acesteia.
Romania TV
27 nov. 2017, 13:04
Consiliul Concurenţei analizează înfiinţarea unei companii  care va fabrica transportoare blindate pentru armata română

Romanian Military Vehicle Systems va avea ca obiectiv dezvoltarea, fabricarea şi dotarea armatei române cu transportorul blindat pentru trupe 8×8 „Agilis”.

”Această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei”, informează Concurenţa, într-un comunicat.

Anterior, Autoritatea de Concurenţă a aprobat cererea celor două companii de derogare de la prevederile Legii Concurenţei, având în vedere riscul redus de a fi afectată concurenţa.

”Conform Legii Concurenţei, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei. În cazuri excepţionale, Autoritatea de Concurenţă poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicţie”, spun oficialii Consiliului Concurenţei.

UAM are ca obiect principal de activitate fabricarea vehiculelor militare de luptă, însă în ultimii ani a desfăşurat exclusiv activităţi de prestări servicii de mentenanţă şi livrare de piese de schimb către Ministerul Apărării Naţionale, precum şi o serie de servicii de producţie industrială civilă, respectiv structuri metalice sudate.

Rheinmetall Landsysteme GmbH este o companie germană specializată în producţia de vehicule blindate şi servicii conexe, precum asistenţă logistică, furnizare piese de schimb, mentenanţă. Această companie face parte din Grupul Rheinmetall, un grup de tehnologie integrată activ în industria automotive, cea electronică şi cea a apărării.

Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.

Observaţiile pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 de zile.

DailyBusiness
Cât costă clătita Dubai, cel mai "vânat" desert la târgul de Crăciun din Capitală. Prețuri extravagante la toate produsele
Spynews
Horoscop vineri, 29 noiembrie 2024: Balanțele se bucură de succes profesional
Bzi.ro
Cristian Terheș aruncă bomba: „USR și Elena Lasconi au fraudat alegerile în primul tur!”
Fanatik.ro
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
Capital.ro
Permisele auto interzise. Șoferii trebuie să le schimbe până la 19 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce este CCR și ce rol are instituția: totul despre judecătorii care au decis renumărarea voturilor alegerilor
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Adevarul
Reacția unui jurnalist de investigații, după ce tatăl său a votat pentru ultranaționalistul Georgescu
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Simona Halep, mesaj de revoltă după decizia ITIA în cazul jucătoarei poloneze Iga Swiatek. Românca s-a simțit neîndreptățită: ”A făcut totul să mă distrugă”
Spynews
După blefaroplastie, CRBL se pregătește pentru o nouă intervenție! A început deja pregătirile: ”Am auzit de ea de la femei”
Evz.ro
Orașul cu 28 de locuitori. Locul misterios în care pare că te-ai întors în timp
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis de
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cutremur în România. Călin Georgescu şi planul său din spatele cortinei: Am văzut ce înseamnă...
StirileBZI
Facturile la energie se vor dubla în 2025! Se anunță dezastru pentru consumatori!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
BfV Formează o Echipa Operativă pentru a Preveni Amestecul Străin în Alegerile Germane
MediaFlux
Călin GEORGESCU a DEZVĂLUIT totul! LEGĂTURA BANILOR de campanie și FLORIN RISTEI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Somnul neregulat mărește riscul de AVC și criză cardiacă