„Sunt foarte încântat să anunț că Jaewoo Lee a fost desemnat noul șef al misiunii FMI pentru România și Bulgaria, din 7 decembrie 2017. Dl. Lee îl înlocuiește pe dl. Reza Baqir, care va primi un nou post conform politicilor interne ale organizației financiare internaționale”, a afirmat Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria, potrivit Agerpres.
Înainte de numirea sa, Jaewoo Lee a fost șeful misiunii FMI în Sri Lanka, care este inclusă din 2016 într-un program al organizației financiare internaționale.
Citeşte şi FMI şi-a îmbunătăţit prognoza pentru România. Economia ţării va creşte cu 5,5% în acest an
Anterior, acesta a ocupat, în cadrul FMI, postul de adjunct al șefului diviziei de studii pentru regiunile Asia și Pacific și a lucrat la divizia macroeconomie din cadrul Departamentului de cercetare.
Jaewoo Lee a lucrat în câteva economii avansate și emergente și a participat sau a condus câteva proiecte, inclusiv evaluarea cursului valutar, evoluția economică și politică de la criza financiară globală și efectele globale ale reechilibrării Chinei.
În afara FMI, el a lucrat ca profesor de economie la Universitatea California Irvine și economist șef pentru Coreea de Sud al Bank of America Merrill Lynch. Cercetările sale au fost publicate în câteva reviste, inclusiv American Economic Review și Review of Economics and Statistics. Are un doctorat la Massachusetts Institute of Technology și un master în economie la Universitatea Națională din Seul.