Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, marţi, că România a încălcat Articolul 3 din Convenţie, care stabileşte că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Astfel, judecătorii CEDO au stabilit că ţara noastră trebuie să plătească 9.000 de euro fiului unui fost deţinut care a fost ţinut în penitenciar, deşi suferea de cancer în fază terminală.
În cadrul cauzei Dorneanu v. România, Curtea stabileşte că autorităţile naţionale nu au asigurat tratamentul bărbatului şi „au provocat persoanei în cauză, pacientul terminal, tratamentul inuman datorită detenţiei”.
„Prin urmare, a fost încălcat Articolul 3 al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale în această privinţă. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral prin faptul că a fost supus unui tratament contrar Articolului 3 al Convenţiei în timpul detenţiei sale. În consecinţă, decide că 9.000 de euro ar trebui acordaţi fiului reclamantului, Mircea Dorneanu. Având în vedere împrejurările particulare ale cazului, CEDO reaminteşte că a considerat deja că ar fi de dorit să scutească deţinuţii bolnavi de călătorii foarte lungi şi grele (vezi Viorel Burzo vs.România, şi Flamînzeanu vs. România)”, a stabilit, marţi, Curtea, potrivit Mediafax.
Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 28 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat pe bărbat la trei ani şi patru luni de închisoare.
Anterior, în noiembrie 2012, el fusese diagnosticat cu cancer de prostată. La acel moment, boala era deja într-un stadiu avansat, iar Dorneanu avea metastaze osoase, hematoame în creier şi hemoragii oculare.
Bărbatul a continuat chimioterapia şi a rămas internat până la 4 martie 2013, când a fost predat Poliţiei care a venit să-l ducă la închisoarea din Bacău pentru a începe executarea sentinţei.
La 25 iunie 2013, Tribunalul Bacău a admis cererea lui şi a dispus întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de trei luni.
La 29 august 2013, Curtea de Apel din Bacău a examinat recursul formulat la hotărârea Tribunalului Bacău. Printr-o hotărâre definitivă pronunţată în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bacău a admis recursul şi a respins cererea bărbatului. În temeiul articolelor 455 şi 453 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a considerat că întreruperea executării pedepsei nu era justificată atât timp cât tratamentul putea să continue, sub supraveghere, într-un spital civil.
Între 4 martie şi 25 iunie 2013 şi de la 31 august până la 24 decembrie 2013, data la care a murit bărbatul la Spitalul din Bacău, reclamantul a făcut obiectul a şaptesprezece transferuri la unităţi penitenciare şi şapte transferuri către unităţi sanitare la Bacău, Iaşi şi Bucureşti.
În acest context, Curtea consideră că deciziile autorităţilor naţionale demonstrează că procedurile în cauză au fost aplicate prin preferinţa formalităţilor, „mai degrabă decât a considerentelor umanitare, împiedicând astfel reclamantul, care a murit ulterior, să-şi trăiască ultimele zile în comunitate şi demnitate”.