Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

30 noiembrie a fost instituită ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în urma demersurilor Bisericii Ortodoxe Române adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României, aminteşte Agerpres.

Potrivit tradiției Bisericii, creștinii sunt datori să le mulțumească Sfinților Apostoli tot timpul și să facă pomenirea lor cu bucurie, mai mult decât către toți sfinții. Pentru că Sfinții Apostoli au urmat Mântuitorului Hristos, viața lor a fost asemenea vieții dumnezeiești pe care a trăit-o Hristos pe pământ și, fiind martori a minunilor Lui, au urmat și patimilor, răstignirii, morții, învierii și înălțării Lui la cer.

Apoi s-au îmbrăcat cu putere de sus la Rusalii (Pogorârea Duhului Sfânt) și așa s-au făcut apostoli, oameni care au făcut cunoscută Evanghelia, revelația lui Dumnezeu în persoana și lucrarea mântuitoare a lui Hristos, unei lumi în care Iisus Hristos a fost răstignit.

O lume care, așa cum s-a dovedit în cazul discursului Sfântului Apostol Pavel în Areopagul atenian, era până la urmă dispusă să asculte, chiar cu mare interes, orice. Un singur lucru era însă de neacceptat pentru atenienii erudiți — Jertfa Mântuitorului Hristos, moartea și Învierea Sa. Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în cuvântarea sa la Înviere, aceștia l-au luat în râs, iar alții i-au zis: „Te vom asculta despre aceasta și altădată” (Fapte, 17, 32).

Despre această jertfă asumată vorbește Sfântul Apostol Pavel: „În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. ( … ) În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși; În osteneală și în trudă, în privegheri adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine.

Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele. Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint”. (2 Corinteni, 23-31)

„Și acestea pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înșelăciune la adevăr și de la întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoștinței de Dumnezeu. Astfel, au fost și ei ca și dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Și-a vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră” (Viețile Sfinților). 

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, era frate al Sfântului Apostol Petru, amândoi fiind pescari de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

A fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc și Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29).

Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: „Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru”. (Ioan 1; 38-40)

Sfântul Andrei l-a vestit pe Hristos pentru prima dată, spunându-i despre El fratelui său Simon (Petru): „Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos). Și l-a adus la Iisus. (Ioan 1, 41, 41)

Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Din zilele acelea Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, ca și ceilalți Apostoli.

Atunci când Iisus a intrat în Ierusalim, Sfântul Apostol Andrei a fost martor la toate patimile Mântuitorului și s-a bucurat împreună cu Maica Domnului și cu ceilalți apostoli, cu femeile mironosițe de Învierea Sa.

După Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Sfinții Apostoli au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (Dobrogea) și până în Crimeea.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

La noi în țară Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. Numeroase biserici și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an.

În ședința din mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfinții mari ai Ortodoxiei.

Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios față de Sfântul Apostol Andrei.

Tradiția și folclorul românesc amintesc despre prezența Sfântului Apostol Andrei în părțile Dobrogei, unde apostolul și însoțitorii săi și-au găsit loc de odihnă într-o peșteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfințit acest așezământ cu numele de „Peștera Sfântului Apostol Andrei”. În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, „Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei”. (surse: vol. „Viețile Sfinților”, „Dicționar de Teologie Ortodoxă”, 1994)