Întrebat dacă a discutat cu Carmen Dan despre faptul că aceasta a găsit un dispozitiv de înregistrare în apartamentul în care locuieşte, premierul a replicat: ”Nu am discutat, dacă simţea nevoia mă suna”.
”Aşa, ca să o întreb ce mai găseşte domnia sa prin casă?”, le-a mai spus premierul jurnaliştilor, potrivit news.ro.
Citeşte şi Deputat USR: Carmen Dan a compromis ancheta. Modul în care a procedat denotă amatorism sau intenţie
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, miercuri seară, la România TV, că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete. Ministrul a precizat că a făcut plângere pentru violare de domiciliu. IGPR a anunţat că a ridicat dispozitivul pentru verificări şi că a fost deschis dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private. Şi Parchetul ICCJ a anunţat deschiderea dosarului penal.
Dispozitivul găsit în casa în care locuieşte ministrul de Interne Carmen Dan este unul de înregistrare audio ieftin, care ar putea veni din zona privată, a declarat miercuri seară, purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea, care a anunţat că SRI va oferi tot sprijinul în ancheta asupra acestui caz.