Demnitarul român a susținut un discurs în cadrul mesei rotunde cu titlul Investing in the Common Future of Europe: Time for Constructive Vision and Substantial Action, în care a arătat că momentele actuale încărcate de provocări, schimbări rapide și incertitudini necesită o cooperare tot mai strânsă atât în cadrul UE, cât și în relația cu partenerii externi. Potrivit acestuia, este necesară o adaptare rapidă a instrumentelor de cooperare la realitățile internaționale și la provocări precum Brexit, tendințele separatiste, terorismul, extinderea populismului, criza migrației, schimbările climatice sau provocările de ordin economic, pentru că acestea nu pot fi gestionate unilateral de niciun stat.
Continuarea integrării europene este esențială, a subliniat George Ciamba, obiectivul fiind o uniune coerentă, pragmatică, transparentă, flexibilă și mai aproape de cetățeni. De asemenea, a punctat acesta, unitatea și coeziunea Uniunii trebuie să aibă loc pe baza unei agende pozitive, a unei viziuni comune și axate pe proiecte concrete cu valoare adăugată pentru toți cetățenii Europei.
Potrivit sursei citate de Agerpres, secretarul de stat George Ciamba a reliefat necesitatea continuării angajamentului Uniunii Europene pentru țările din Balcanii de Vest și din vecinătatea estică și sprijinirea acelor state care sunt decise să urmeze drumul european și îndeplinesc criteriile necesare în acest sens. De asemenea, secretarul de stat a arătat că România continuă să fie un promotor al continuării drumului european al Turciei, având in vedere importanța cooperării pentru stabilitatea continentului european și a regiunii Mării Negre.