Din câte se pare, nici 2018 nu se întrevede a fi un an prea plin pe plan familial. Având în vedere că pot avea loc multe evenimente importante la nivel sentimental, ți-ar pica mai mult decât bine să poți apela oricând la rude pentru îndrumare și sfaturi. Așadar, este vital să cultivi o relație cordială cu aceștia și să eviți orice vă poate afecta relația.
În prima lună a anului, reflectorul cosmic este ațintit asupra relației cu tatăl sau figura autoritară din viața ta. Aceasta s-ar putea derula destul de anevoios, mai ales dacă îi contești uneori statutul, răzvrătindu-te într-un fel care poate pune în pericol legătura dintre voi. Străduiți-vă să nu vă stârniți într-un mod care v-ar putea aduce la conflicte.
În mai și prima jumătate a lui iunie, în atenția ta revine familia, atât cea pe care ți-ai întemeiat-o singur, cât mai ales cea de origine. Caută ca în acest interval să petreci mai mult timp alături de cei dragi, cu atât mai mult dacă programul nu ți-a permis să menții un contact stabil sau să îi vizitezi atât cât ți-ai dorit. Apropie-te de ei mai mult.
În următorul trimestru al anului, dar mai cu seamă în iulie și august, ar putea reveni în actualitate tensiunile între tine și tatăl tău sau figura autoritară din viața ta. Prietenii tăi ar putea constitui un subiect de dispută ori poate planurile tale de viitor ori proiectele de grup în care vrei să te implici nu coincid cu așteptările sale. Găsiți o cale de mijloc.
Relația cu rudele apropiate, respectiv legăturile cu cei dragi stabiliți în străinătate sau la mare distanță de casă intră în colimatorul astrelor în ultimele trei luni ale lui 2017, dar mai ales în noiembrie și decembrie. Dacă aceștia îți creează ție și persoanei iubite greutăți de un fel sau altul, poate ar fi mai bine să discutați deschis despre acest lucru.
După cum se poate vedea în rândurile de mai sus, astrele nu te supun la probe în 2018 pe plan familial sau în relația cu rudele partenerului. Este drept că ați putea trece prin momente mai puțin plăcute, dar acestea nu vor reprezita momente de turnură în viața ta. Este important așadar să dați dovadă de înțelegere și toleranță unii față de ceilalți.
Provocările majore lipsesc în acest an, dar cu toate acestea nu ești complet lipsit/ă de încercări. Dacă intervin totuși blocaje în 2018, acestea apar mai degrabă în raport cu rudele partenerului sau cei dragi ai tăi stabiliți în străinătate sau la mare distanță de casă decât cu membrii familiei de origine. Dă dovadă de multă înțelegere și toleranță.
În a doua jumătate a lui ianuarie și în februarie, în colimatorul astrelor intră relația cu tatăl sau cu figura autoritară din viața ta. Probleme nu se întrevăd la orizont, dar și-ar prinde destul de bine să cultivi relația cu acesta/easta. Caută să te apropii mai mult de cei dragi ai persoanei iubite în prima jumătate a lui ianuarie. Poți face progrese mari.
Începând cu a doua parte a lui aprilie, ți-ar putea fi mai dificil decât în mod normal să menții un contact stabil cu cei dragi ai tăi de peste hotare sau care nu locuiesc aproape de tine. Așa se face că poate interveni o răceală destul de greu de gestionat, cel puțin pentru tine. Cu apropiații aflați în imediata ta vecinătate, totul pare să meargă bine.
Cel puțin până la mijlocul lunii august, atmosfera dintre tine și membrii familiei pe care ți-ai întemeiat-o, dar mai cu seamă ai celei de origine poate fi destul de încărcată. Nu există o tensiune vădită între voi, dar cert este că se întâmplă ceva care ar putea prevedea o furtună. Încearcă să faci în așa fel încât să nu se ajungă la acel scenariu.
După o perioadă în care statutul social, al tău sau al rudelor apropiate ale partenerului, și-a pus amprenta pe relația tu cu ei, urmează o perioadă în care apele se mai liniștesc, semn că atmosfera din ce în ce mai prezentă a sărbătorilor de iarnă vă aduce, ca în fiecare an, mai aproape. Învață ceva din aceste probe și nu stârni apele fără motiv.
După cum bine se poate observa din paragrafele de mai sus, nu există temei serios să te preocupe prea mult sectorul familiei în 2018. Cu toate acestea, inerentele tensiuni își pot face apariția, dar amploarea pe care o iau depinde numai și numai de felul în care tu le manageriezi. Străduiește-te să nu iei lucrurile prea personal și va fi bine.
Și zodia nașterii tale se numără printre semnele puțin sau chiar deloc încercate pe plan familial. Aparent, acum doi ani ai trecut de ceea ce era mai dificil în acest sector al vieții tale, indiciu cum că, în 2018, nu va fi nevoie să investești prea multă energie și timp pentru a avea parte de liniște și armonie în familie. Aproape că vin de la sine.
În a doua jumătate a lui februarie, dar și în primele zile de martie, indicat ar fi petreci mai mult timp de calitate în compana tatălui sau a figurii autoritare din viața ta. Nu este nevoie să vă vorbiți prea mult, ci doar să vă bucurați unul de prezența celuilalt și să redescoperiți acele activități care vă aduceau laolaltă. Regăsiți-vă unul pe celălalt.
În a doua jumătate a lunii mai, dar și în iunie, vine vremea să lucrezi la consolidarea sau legarea unor relații cu rudele apropiate ale partenerul. Acest demers este cu atât mai important cu când mulți/te dintre nativii/ele acestei zodii s-ar putea afla la început de relație. Caută, în plus, să restabilești un contact stabil cu cei dragi de peste hotare.
Iulie este despre tine și membrii familiei tale, mai ales ai celei de origine. Dacă vrei să-ți iei concendiul în această lună, n-ar fi rău să treci o zi-două și pe la ei. Se vor bucura, mai mult ca sigur, să te vadă. Frații/surorile/verii/verișoarele, mai exact relația cu ei, face obiectul unei zone de-ale tale de interes în august. Apropie-te de ei cumva.
Până în a doua jumătate a lui noiembrie, se prea poate ca atenția să-ți fie atrasă din nou în direcția relației cu cei dragi stabiliți mai mult sau mai puțin departe de casă. Nu-ți vine greu să menții o atmosferă cordială între voi, dar cert este că lipsește ceva. Poate nu-i mai tratezi cu la fel de multă căldură, ceea ce se simte, deși nu se vede.
După cum se poate constata din rândurile de mai sus, acest sector al vieții tale pare a nu fi scena unor evenimente prea importante în 2018. Așa se face că te poți axa pe alte dpmenii care necesită intervenția ta imediată. Nu-ți face griji în privința celor dragi; de cele mai multe ori, vor înțelege că trebuie să crești pe alte planuri acum.
Spre deosebire de anul trecut, în 2018, sectorul familial nu se numără printre acele domenii ale vieții tale în care trebuie neapărat să iei atitudine. Lucrurile par să se desfășoare într-un mod destul de previzibil, ceea ce îți vine mănușă, dar fiind că nu ești tocmai un/o fan/ă a surprizelor. Nu te aștepta însă să te plictisești cu totul.
De la mijlocul lui februarie până în primele zile ale lui martie, se întrevede o perioadă bună pentru a face progrese în raport cu rudele apropiate ale partenerului sau cei dragi ai tăi stabiliți în străinătate sau la mare distanță de casă. Nu-i nevoie decât să-i cauți mai des și ei vor vedea cât de mult contează pentru tine. Dă dovadă de afecțiune.
Al doilea trimestru al anului nu vine cu noutăți pe acest plan al vieții tale. Cu această ocazie, ți se dă mână liberă să procedezi așa cum consideri. Dacă există conflicte nerezolvate în familie, nu-ți rămâne decât să începi să le rezolvi în această perioadă. Acest lucru poate presupune, cel puțin într-o anumită măsură, să fii înțelegător/oare.
În următorul trimestru al lui 2018, accentul cade pe relația ta cu frații, surorile, verii și/sau verișoarele tale, dar și pe cea cu membrii familiei. Astrele aduc căldură și bună înțelegere între tine și cei dragi, semn că astrele nu vă pregătesc prea multe provocări pe acest plan. Chiar și așa, ține minte că mai aveți încă multe lucruri de pus la punct.
Ultimele trei luni ale luni te aduc și mai aproape de cei dragi. Dacă în octombrie și noiembrie atitudinea ta ca părinte înregistrează unele schimbări, cândva din a doua jumătate a penultimei luni a anului până în primele zile ale lui decembrie, depui mai mult muncă decât de obicei pentru a empatiza cu copiii. Fii cât se poate de natural/ă.
După cum bine se poate observa în paragrafele de mai sus, familia, indiferent de climatul astral, rămâne unul dintre acele domenii ale vieții tale în care nu te poți abține să nu investești resurse și așteptări deopotrivă. Poate că dacă ai da dovadă de mai multă toleranță în raport cu cei dragi, n-ar mai fi nevoie să faci compromisuri.
În acest an, spre deosebire de 2017, a doua sa jumătate vine cu o eliberare a presiunii nesimțite pe acest plan. Până atunci însă, mai ai puțin de tras. Așadar, încearcă să faci în așa fel încât să profiți de influențele armonioase ale astrelor și să-ți consolidezi relația cu membrii familiei. Este nevoie de muncă, dar și beneficiile vor fi pe măsură.
În primul trimestru al anului, se întrevede o perioadă încărcată de dinamism în raport cu copiii, prognoză care este cu atât mai sigură dacă ei trec acum prin adolescență. Asigură-te că îți dai măcar silința să-i înețelgi, cu toate că nu-ți iese de fiecare dată. Ei vor observa că încerci, cu toate că mai există lucruri care te depășesc ca generație.
În a doua jumătate a lui aprilie, în vizorul astrelor intră relația cu rudele apropiate ale partenerului sau cu cei dragi ai tăi stabiliți peste hotare sau la mare distanță de casă. Aceasta ar putea întâmpina unele probleme în acel interval de zile, dar dacă nu mai faci o problemă din distanța care vă separă, veți reuși să faceți față impedimentelor.
În al treilea trimestru al anului, nu se întrevăd conjuncturi astrale importante care să trimită la eventuale evenimente de o însemnătate aparte pe acest plan. Chiar și așa, motive reale să te relaxezi nu ai întrucât mai există lucruri pe care trebuie să le pui la punct în raport cu cei dragi. În caz contrar, vă pot urmări pentru tot restul lui 2018.
Cea mai importantă perioadă pe acest plan pare a fi ultimul trimestru al anului când atenția ta este atrasă în direcția relației cu rudele apropiate, cu părinții, dar și cu copiii. Ești solicitat/ă în toate aceste direcție, indiciu cum că ar trebui să-ți drămuiești energia cu cea mai mare înțelepciune. Altfel, poți fi acuzat/ă că nu ai fost aproape la nevoie.
Din câte se poate constata din paragrafele de mai sus, acest sector de viață nu necesită investiții prea mari anul acesta, dar există totuși perioade în care este nevoie să-ți faci simțită prezența pe acest plan. C-or fi multe, c-or fi puține, mai depinde și de tine; cert este că poți ajunge tare departe în relație cu cei dragi dacă nu-i părăsești la nevoie.
Anul trecut, sectorul vieții de familie s-a numărat printre ariile tale de interes. Chiar dacă în 2018 nu mai reprezintă una dintre prioritățile tale, acest lucru nu înseamnă că tronează pacea și armonia întotdeauna între tine și cei dragi ai casei. Pregătește-te ca această atmosferă echilibrată să se schimbe oricând prin evenimente tensionate.
Primul trimestru al anului se arată a fi unul dinamic pe acest plan. Acest lucru poate implica și o doză de imprevizibil care riscă sau nu să tensioneze lucrurile între tine și cei dragi. În funcție de felul în care știți să gestionați situațiile complicate, puteți să treceți peste ele, învățând lucruri noi unul despre celălalt sau se produce o ruptură.
În prima jumătate a lui aprilie, s-ar putea să treci printr-o perioadă mai complicată în raport cu rudele apropiate ale partenerului sau cei dragi ai tăi stabiliți în străinătate sau la mare distanță de casă. Cel mai probabil, depărtarea vă va aduce în această stare, dar dacă faceți suficiente eforturi, veți reuși să vă apropiați emoțional. Dă-ți puțin silința.
În penultimul trimestru al anului, nu pare să se întâmple mare lucru pe plan familial. Iată așadar o perioadă numai bună să clarifici unele confuzii care au trenat în ultimele luni sau chiar de câțiva ani încoace. Se întrevede așadar un timp al împăcării, indiciu cum că sunt lucruri care merită să fie discutate de dragul liniștii în sânul familiei.
Din noiembrie încolo, atmosfera din familie se schimbă în bine. Multe se anunță a fi momentele în care râsetele, voioșia și buna dispoziție vor face apanajul tău și al celor dragi ai tăi. Este drept că tot acest climat poate deveni obositor pentru tine, dar până la urmă, nu-i chiar atât de rău. Așa se face că sărbătorile de iarnă te surprind liniștit.
După cum reiese din paragrafele de mai sus, sectorul familial ar trebui să se numere printre sectoarele de viață cărora le oferi o bună bucată din atenția ta. Nu se anunță schimbări de macaz care să te rupă din cotidian, dar cu siguranță vei avea parte de unele momente care te vor pune pe gânduri, declanșând schimbări în atitudinea ta.
Mai mult în acest an decât în cel care s-a încheiat, acest sector al vieții tale ar trebui să fie unul în care investești suficient de mult din atenția și interesul tău. Relația cu cei dragi, dar mai ales cu părinții, ar putea trece prin unele transformări destul de mari în 2018, dar dacă dirijezi lucrurile într-o direcție clară, nu riscați să fiți prinși în furtună.
Primele două luni ale anului sunt drepre rudele tale apropiate și părinți. Treceți prin tot felul de evenimente la începutul lui 2018 și din câte se pare, multe dintre ele vor fi plăcute și vă vor aduce mai aproape. Relația cu copiii te solicită și ea în martie, dar pare că nici ei nu-ți rezervă provocări prea mari. Se întrevede o perioadă bună așadar.
De la finele lui aprilie încolo, poate apărea o distanțare în raport cu membrii familiei de origine, mai ales părinții. Gândește-te care ar putea fi sursa acestei atmosfere ușor protocolare care s-a instalat între voi și elimin-o înainte ca orice apropiere să nu se mai poată realiza. Cu rudele apropiate ale lui drag în schimb, de înțelegi de minune.
În iulie, lucrează la rafinarea strategiilor tale de parenting, căci altfel poți avea impresia că nu te mai înțelegi cu copiii. Din septembrie încolo, se îndulcesc lucrurile între tine și părinți, indiciu cum că poate ți-ai găsit capacitatea de a-ți afișa mai des afecțiunea pe care le-o porți, fapt care i-a determinat și pe ei să se deschidă mai mult.
Din octombrie încolo, dispare încetul cu încetul orice urmă de tensiune dintre tine și cei dragi. S-ar părea că atmosfera din ce în ce mai evidentă de sărbătoare pe care o evocă Crăciunul te face mai empatic/ă și capabil/ă să te transpui în pielea celor dragi pentru a-i înțelege mai bine. Încearcă să continui în această direcție și va fi bine.
După cum se poate constata din rândurile de mai sus, se prefigurează un an 2018 cu destul de multe provocări pe plan familial. Cu cât înțelegi mai repede că rolul lor este acela de a-ți consolida relația cu cei dragi, cu atât vor fi mai mici pagubele emoționale pe care le lasă în spate. În definitiv, trebuie să vezi dincolo de supărările de moment.
Nici în 2018 s-ar părea că acest sector al vieții tale nu este un motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, nativii/ele acestui semn care au frați, surori, veri și/sau verișoare se pot confrunta cu unele provocări de ordin relațional, dar dacă încerci să dai dovadă de mai multă deschidere și afecțiune în raport cu ei, cu siguranță le veți depăși fără probleme.
În primele trei luni ale anului, se anunță o perioadă bună în raport cu rudele apropiate și familia. Atmosfera dintre voi pare una încărcată de pace și armonie, semn că astrele nu vă pun gând rău în acest trimestru. Până și între tine și copii lucrurile merg cum nu se poate mai bine, indiciu cum că ați reușit să vă acceptații unii pe ceilalți cu succes.
Din a doua parte a lui aprilie încolo, s-ar putea să întâmpini dificultăți de relaționare în raport cu rudele apropiate. Relațiile s-ar putea răci, devenind distante și chiar cu un ușor aer protocolar. Începând cu a doua jumătate a lui iunie, pot interveni probleme și în relație cu copiii. Dacă te-ai pune în pielea lor, poate i-ai înțelege mult mai bine.
În al treilea trimestru al anului, astrele nu se arată prea preocupate de acest sector al vieții tale. Demn de menționat însă este faptul că, în iulie și august, pot apărea unele neînțelegeri între tine și membrii familiei. Dacă ai frați, surori, veri și/sau verișoare, nu împărtăși altora problemele prin care treceți. Discutați-le și rezolvați-le împreună.
Din octombrie încolo, răsare ușor-ușor soarele pe pan familial. Se mai risipește așadar din încordarea care s-a așternut în prima jumătate a anului, întrevăzându-se la orizont o apropiere de cei dragi ai cazei. Începând cu luna noiembrie, intri mai ușor în grațiile copiilor, semn că nu te mai încăpățânezi să vezi lucrurile numai din perspectiva ta.
După cum se poate constata din paragrafele de mai sus, se prefigurează un an 2018 destul de echilibrat pe acest plan. Cu toate că nu lipsesc eliberările de tensiune între tine și cei dragi, acestea nu vă vor afecta prea mult relația. Ai putea fi surprins/ă să constați cât de mult vă pot maturiza astfel de evenimente de familie mai puțin plăcute.
Anul 2018 rămâne la fel de previzibil din punct de vedere al vieții de familie ca cel precedent, semn că și pe acest plan ți se dă mână liberă să gestionezi lucrurile cum crezi tu de cuviință. Nu înseamnă însă că n-ar trebui să te implici deloc în relația cu membrii familiei. Și ea presupune eforturi constante și susținute din partea ta.
De la mijlocul lui februarie până la începutul lui martie, reflectorul astrologic cade pe relația cu cei dragi ai casei, dar în special cu părinții. Excepție nu face nici cea cu alte persoane apropiate ca frații, surorile, verii și verișoarele care par să joace un rol destul de important în viața ta în acest interval. Oferă-le cât poți din atenția și timpul tău.
În a doua jumătate a lui aprilie, se prea poate să te înțelegi mai prost cu copiii. Caută să te deschizi la perspective noi întrucât o mentalitate retrogradă te poate afecta destul de mult pe acest plan. Începând cu a doua parte a lui iunie, se prea poate să intervină unele dificultăți de relaționare în raport cu părinți. Și cu copiii treci prin ceva similar.
În ceea ce privește relația cu rudele apropiate ale partenerului, cert este că ați putea trece prin unele provocări în cea mai mare parte a lunii august. În loc să evolueze în direcția potrivită, ea poate stagna destul de mult sau chiar involua către o răceală de care cu greu riscați să scăpați. De dragul persoanei iubite, fă ceva în acest sens.
Atmosfera în familie, mai ales în cea de origine, pare să fie mai mult decât liniștită în ultimul trimestru al anului, mai exact din noiembrie începând. S-ar putea să fie doar o acalmie sau chiar o rezolvare permanentă a unor chestiuni care nu v-au dat pace ani de-a rândul. Nu-i exclus ca unii nativi/e ai/le acestui semn să afle că așteaptă un copil.
După cum se poate constata din rândurile de mai sus, acest sector de viață este și în 2018 unul de o însemnătate deosebită pentru tine. Dacă întâmpini greutăți pe acest plan, ele se pot rezolva dacă ești dispus/ă să spui lucrurilor pe nume, indiferent de consecințe. Trebuie doar să nu uiți că după furtună răsare mereu soarele. Ai încredere.
Anul acesta, ca și în celălalt de altfel, acest sector de viață nu-ți produce mari griji. Familia este la fel de înțelegătoare ca și până acum că ești interesat/ă de carieră, dar află că vor mai exista totuși momente de tensiune între voi pe seama faptului că stai mai mult la serviciu decât acasă. Caută să-ți împarți timpul la egalitate între cele două.
De la jumătatea lunii februarie până la începutul lui martie, se întrevede o perioadă destul de bună în raport cu frații, surorile, verii și verișoarele. Nu-ți vine parcă greu să menții contactul stabil cu ei, iar dacă știi că ai nevoie, poți apela oricând la ei. Caută să faci ca această apropiere să dănuie multă vreme de acum încolo. E în puterea ta.
În prima parte a lui aprilie, se arată câteva săptămâni mai tensionate pe plan familial. Impulsivitatea alor tăi combinată cu detașarea de care dai dovadă uneori riscă să ducă la scântei la un moment dat. Atmosfera se mai calmează de la mijlocul lunii mai încolo când se mai răresc episoadele în care ajungeți să vă certați din toate nimicurile.
În al treilea trimestru al anului, lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine în relație cu rudele apropiate ale partenerului, respectiv cei dragi ai tăi stabiliți peste hotare sau la mare distanță de localitatea de baștină. Parcă faceți în așa fel încât să compensați momentele de liniște cu cele în care vă căutați. Caută să păstrezi un anume echilibru.
Din noiembrie încolo, orice rămășiță de tensiune între tine și cei dragi, dar mai ales părinți, se risipește treptat. Nu va dispărea însă codul portocaliu de conflicte izbucnite din senin, deci caută ca, pentru o vreme măcar, să eviți acele subiecte care vă aduc în astfel de situații.. Ușor-ușor, le veți aborda și pe acelea, dar nu în acest moment.
După cum se poate constata din paragrafele de mai sus, se prefigurează un an 2018 în care nu se întâmplă evenimente importante pe plan familial. Tensiunile inerente se păstrează, schimbându-și doar intensitatea de la un trimestru la ceălalt. Amplitudinea lor depinde însă de capacitatea ta de a empatiza și de a-i asculta activ pe cei dragi.
Anul acesta, într-o manieră similară celui precedent, acest sector al vieții tale nu se numără printre cele care-ți dau prea mari bătăi de cap. Cu toate acestea, așteaptă-te la reproșuri și la acuze dacă ești de negăsit când cei dragi au cel mai mult nevoie de tine. Oricare ar fi situația, cert este că trebuie să dai dovadă de echilibru în abordare.
În primul trimestru al anului, astrele par să nu formeze configurații cosmice relevante în acest context. Așadar, în lipsa unor evenimente generate de tine care să perturbe atmosfera în raport cu cei dragi, totul pare să decurgă într-o deplină armonie în cel dintâi trimestru al anului. Așadar, caută să te bucuri de liniștea ce tronează acasă.
În a doua jumătate a lui aprilie, se întrevăd la orizont momente tensionate în raport cu frații, surorile, verii și/sau verișoarele. Problema majoră ar putea-o constitui faptul că nu comunicați eficient, deci apleacă-te asupra acestei chestiuni. Începând cu a doua parte a lunii mai, așteaptă-te ca și atmosfera din familie să devină ceva mai încărcată.
În al treilea trimestru al lui 2018, ți se oferă din nou o pauză pe acest plan. S-ar părea că te înțelegi bine cu toată lumea, inclusiv cu rudele apropiate ale partenerului. Iată așadar o perioadă bună să petreci mai mult timp decât de obicei cu cei dragi. Nu doar că vor aprecia dedicarea ta, dar cu siguranță îți vor și demonstra faptic acest lucru.
În ultimele trei luni ale anului, este posibil să se nască unele fricțiuni între tine și cei dragi ai tăi, în speță frații, surorile, verii sau verișoarele tale. Nu-i exclus totuși să ai parte de unele tensiuni și în raport cu rudele apropiate ale partenerului care pozează în figuri autoritare. Atitudinea lor poate ajunge să te deranjeze mai mult decât poți duce.
După cum se poate constata în paragrafele de mai sus, se anunță un an 2018 în care ai parte atât de suișuri, cât și de coborâșuri în raport cu cei dragi ai casei. Cu toate că se întrevăd și provocări, ține cont de faptul că nu vor afecta progresele pe care le faci pe acest plan.Caută să dai dovadă de înțelegere când nimic altceva nu funcționează.
Cât privește acest sector de viață, se prea pare că anul 2018 nu se va diferenția prea mult de cel precedent. Astrele nu par să se preocupe prea mult de acest capitol de viață, dar dacă totuși intervin schimbări majore, acestea ar putea avea loc în raport cu figurile autoriate din viața ta și cu rudele apropiate ale partenerului. Aproprie-te de ei.
În primul trimestru al anului, iese în evidență pe acest plan relația ta cu tatăl sau figura autoritară din viața ta. Se prea poate ca relația voastră să fie marcată de dinamism, dar depinde întru-totul de voi dacă se rezumă doar la competitivitate sau se ajunge la ceva mai mult ca tensiuni sau chiar certuri. Încearcă să abordezi situația cu înțelepciune.
În aprilie, dar și în prima jumătate a lunii mai, reflectorul cosmic se ațintește asupra vieții de familie. În afara inerentelor mici neînțelegeri cu cei dragi, dar mai ales cu părinții, nu se întrevăd descărcări de tensiune prea mari la acest nivel. Se poate spune așadar că te bucuri, cu mici excepții, de o atmosferă caracterizată liniște și armonie.
În al treilea trimestru al anului, nu se întrevăd schimbări de climat pe plan familial, semn că te înțelegi destul de bine atât cu membrii familiei de origine, cât și cu cei dragi din cea pe care ți-ai întemeiat-o tu. Caută să cultivi cumva această bună înțelegere dintre voi și caută să rezolvi la timp orice problemă care ar putea apărea.
În cazul în care unii membrii ai familiei tale s-au stabilit în străinătate sau la mare distanță de localitatea de baștină, ultimele două luni ale anului îți pot demonstra că până la urmă depărtarea și-a pus amprenta asupra relației voastre. Vei înghiți și mai greu acest lucru dacă nu ajung de sărbători acasă pentru că lucrează sau e prea scump.
Din câte se poate observa din rândurile de mai sus, se prefigurează un an 2018 în care esențial pentru tine este să te străduiești să menții o relație strânsă cu oamenii la care ții. S-ar putea ca acest lucru să nu fie tocmai simplu, tot fiind că unii dintre ei nu-ți sunt aproape, dar dacă depui suficiente eforturi în acest sens, cu siguranță vei reuși.