Simona Halep, atac dur după plafonarea indemnizaţiilor pentru mame: Nu o să iau bani, dar cred că toată lumea trebuie tratată la fel

Un înalt oficial al statului român a spus că trebuie să schimbe legea pentru indemnizaţii, cea cu 80 la sută din venit, până nu-i vine cuiva ideea să rămână gravidă, cum ar fi Simona Halep, a fost una dintre întrebările jurnalistului, la care actualul număr unu mondial a replicat:
Romania TV
02 dec. 2017, 12:32
Simona Halep, atac dur după plafonarea indemnizaţiilor pentru mame: Nu o să iau bani, dar cred că toată lumea trebuie tratată la fel

În vara trecută, înainte să plafoneze indemnizaţia de creştere a copilului, premierul Mihai Tudose motiva intenţia Guvernului dând-o exemplu pe Simona Halep, căreia ar trebui să-i plătească 85 la sută din veniturile de milioane de euro obţinute din tenis în cazul în care ar naşte. Replica Simonei a venit la mai multe luni distanţă, într-un interviu-eveniment realizat de Radu Naum pentru Digi Sport. „Pe moment nu mi-a plăcut că am fost inclusă în acel discurs. Nu cred că aş avea nevoie de banii de la stat să-mi cresc copilul. Dar nici până acum nu am primit nimc, strict pentru sport, ca să ajung unde am ajuns. Şi am avut multe greutăţi. Îi spun să stea liniştit că este ok, nu o să iau aceşti bani de la stat. Însă cred că deja s-a schimbat legea, nu? Cred că toată lumea trebuie tratată la fel, indiferent de situaţia pe care o ai. O femeie primeşte acel procentaj de la stat pentru că a născut, aşa că şi eu sau alte femei cu o situaţie foarte bună trebuie să primească la fel.

Simona Halep, anunţ despre retragerea din tenis: Vreau să mă bucur şi de alte lucruri. Îmi doresc foarte mulţi copii

„… Statul român nu era obligat să mă ajute pe mine să ajung să fac tenis de mare performanţă, însă federaţia română de tenis ar fi putut să facă un sistem prin care să ajute tinerii sportivi. Însă nu s-a putut, nu ştiu de ce, nu a fost acel sistem pus la punct atunci când eu am avut nevoie. Însă oamenii care mă critică sau cer ceva de la mine, eu îi înţeleg pentru că ei, probabil, emoţional au investit în meciurile mele, ei s-au trezit noaptea ca să se uite la meciurile mele, au depus un efort emoţional, sufletesc. Poate şi fizic, dacă s-au deplasat să-mi vadă meciurile”, a spus Simona, pe un ton cât se poate de sincer, la Digi Sport.

Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Capital.ro
Statul român ia terenurile înapoi. Decizie definitivă în justiție. Zero lei
Playtech.ro
Incendiu la academia lui Năstase și Marica din Pipera! Primele informații ale pompierilor
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Cum arată și câți ani are Sabrina, fiica lui Jean de la Craiova. Tânăra a terminat liceul cu media 9.10 și susține că urăște manelele | FOTO
Spynews
Ce le-a interzis Jennifer Lopez angajaților săi! Regulile controversate impuse de divă persoanelor care lucrează cu ea
Evz.ro
Gabi Bădălău, dezvăluiri despre căsătoria cu Claudia Pătrășcanu: Nu o iubeam
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani le plătește Gabi Bădălau pensie alimentară copiilor: „Eu îi susțin financiar”
Capital.ro
Românii să fie gata pentru CE E MAI RĂU. Traian Băsescu: Un sfârșit tragic
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
substantial.ro
Donald Trump cere ca dezbaterea prezidențială să fie la Fox News după retragerea lui Joe Biden
MediaFlux
EUROPA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu RUSIA! AVERTISMENT de la granița ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!