„Vom face plângere penală pentru distrugerea bunurilor municipalității și de asemenea vom face plângere în legătură cu toți cei care consideră că nu și-au făcut datoria sau cei care au perturbat buna organizare a unui eveniment public legal organizat”, a spus primarul.
Gabriela Firea a declarat sâmbătă, referindu-se la incidentele din Piața Victoriei, că s-ar fi așteptat ca toți conducătorii de instituții ale statului să facă declarații în sprijinul legalității „oricărei activități”.
O parte dintre protestatarii aflați în Piața Victoriei au intrat în conflict sâmbătă cu angajații Primăriei Capitalei care amenajau târgul de sărbători, au împins gardurile de protecție și au încercat să intre pe partea carosabilă.