Gabriela Firea: Domnul prim-ministru a găsit o manieră incorectă, necolegială de a mă admonesta

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă că premierul Mihai Tudose a "găsit o manieră incorectă și necolegială" de a o "admonesta public" pentru o decizie care a fost luată de instituțiile subordonate Primăriei Capitalei.
Iulian Tudor
02 dec. 2017, 16:08
Gabriela Firea: Domnul prim-ministru a găsit o manieră incorectă, necolegială de a mă admonesta

„(…) Precizez faptul că în prima parte a zilei au apărut incomplete (stenogramele), ulterior au fost completate. Cred că au murit prea mulți români la Revoluție, cei mai mulți tineri, pentru a ne mai fi frică de ceva și a nu ne exprima punctul de vedere dacă este susținut cu argumente, fie că suntem la o televiziune, fie că suntem, cum este cazul meu, la primărie sau în cadrul partidului. Am ajuns la situația în care să îmi exprim un punct de vedere care poate nu a convenit după ce domnul prim ministru a găsit o manieră incorectă, consider, și necolegială de a mă admonesta public pentru o decizie care a fost luată de instituțiile subordonate primăriei”, a spus primarul.

Gabriela Firea a afirmat că s-ar fi așteptat ca premierul să îi dea un telefon sau să îi solicite o întâlnire, dacă avea ceva să îi comunice.

„Mă așteptam dacă avea ceva de comunicat și o opinie, este dreptul domniei sale la opinii, colegial să îmi dea un telefon sau să îmi solicite o întâlnire. Consider că PSD are răspundere în fața tuturor românilor, trebuie să aplice programul de guvernare, iar acest război care se creează PSD contra PSD nu ne ajută pe noi deloc, ci dimpotrivă le dă muniție adversarilor noștri. Sper ca din acest moment domnul prim-ministru să înțeleagă faptul că o manieră colegială și corectă de comunicare cu noi, colegii săi, încă colegii săi, trebuie fie una directă, nu cu apropouri, insinuări și ironii prin presă. Este lucrul cel mai urât care se poate întâmpla între colegi cel puțin”, a declarat Firea.

În presă au apărut stenograme care redau discuții în contradictoriu între primarul Gabriela Firea și premierul Mihai Tudose privind organizarea Târgului de Crăciun în Piața Victoriei.

Ceartă între Gabriela Firea şi Mihai Tudose, pe tema Târgului de Crăciun. Stenograme incendiare

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Gigantul italian care a deschis 3 fabrici în România. Țara noastră a devenit cel mai important centru de producție al companiei, s-au investit bani grei aici
Capital.ro
ITP 2025. O nouă inspecție tehnică obligatorie. Intră în vigoare de pe 19 iunie
Playtech.ro
Cât costă o porție de hamsii pe litoralul românesc în 2025. Prețurile din restaurante, surprinzătoare pentru turiști
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
O influenceriță arată cum s-a adaptat China la tarifele americane. „Îți mulțumesc, Trump, pentru asta”
wowbiz.ro
Stați liniștite, nu a dispărut! WOWbiz spune din nou adevărul: Ce se întâmplă cu SPP-istul care a rupt internetul | EXCLUSIV
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Tărâmul ascuns din inima României. O legendă prinsă între stânci și ape cristaline
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
A murit fiul lui Ionel Ganea! Acesta s-a stins la o lună după un grav accident
Cancan.ro
Câți ani de închisoare riscă Ionel Ganea după ce fiul său de doar 2 ani a murit în accidentul provocat de fostul fotbalist: 'Legea ține cont că tatăl era la volan'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cutremur în România. Adevărul bine ascuns despre Călin Georgescu și Cristela. Austria i-a îngropat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Moșii de vară 2025. Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților. Ce este interzis să faci pe 7 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Porțile Iadului” se închid după jumătate de secol: Turkmenistan reduce incendiul care a ars neîncetat 50 de ani