Dacian Cioloş a avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA după reacţia privind Legile Justiţiei

Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat că a petrecut câteva zile la Washington, programul său incluzând și o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA, după "semnalul de alarmă" pe care oficialii americani l-au transmis în legătură cu modificările la Legile Justiției.
Iulian Tudor
03 dec. 2017, 16:24
Dacian Cioloş a avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA după reacţia privind Legile Justiţiei

„Am petrecut câteva zile la Washington pentru activități profesionale și am avut plăcerea să fiu de Ziua Națională alături de membri ai comunității românești din SUA, la recepția organizată de Ambasada României. Am profitat de această deplasare pentru a mă întâlni și cu susținătorii Platformei România 100, iar apoi am avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat (după semnalul de alarmă pe care oficialii americani l-au transmis în legătură cu modificările la Legile Justiției)”, a scris Cioloș, duminică, pe Facebook.

Pe 27 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, afirma, într-o declarație de presă intitulată „România — propuneri ce afectează independența sistemului judiciar”, că „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislație ce ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența sistemului judiciar în România”.

Această legislație, „propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice, protejate de interferența politică”, susținea purtătorul de cuvânt în declarația publicată pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite „îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Tichetele care se anulează în 30 de zile. Românii care trebuie să se grăbească
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Dentista din Brăila a avut parte de o moarteVIOLENTĂ! Detaliile scoase la iveală de autopsie, biata femeie a...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Nadia Comăneci marchează 48 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'