In imaginile apărute pe reţele sociale de la protestul de sâmbătă din Piaţa Victoriei, unde mai multe persoane au împiedicat angajaţii Primăriei Capitalei să instaleze târgul de sărbători, se poate vedea cum bătrânul de 71 de ani, despre care Jandarmeria spunea că a fost agresat de un protestatar, se opreşte în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Guvernului, şi schimbă câteva cuvinte cu jandarmii. Un protestatar se apropie de el şi, în timp ce-l filmează cu telefonul mobil, îl întreabă pe bătrân ce părere are despre ce se întâmplă în Piaţa Victoriei, acesta răspunzându-i din mers prin jigniri şi injurii. Pe filmare se aude cum, la rândul său, bărbatul îi răspunde, numindu-l pe bătrân „comunist” şi „nesimţit” şi cerându-i să se oprească, moment în care bătrânul îl loveşte pe protestatar cu rucsacul. Protestatarul a ripostat şi l-a lovit pe bătrân cu pumnul în faţă.
Jandarmii au intervenit în Piaţa Victoriei pentru a aplana conflictul dintre protestatar şi bărbatul de 71 de ani. Forţele de ordine l-au ridicat pe protestatar şi le-au dus la o secţie de poliţie. Tensiunea a urcat printre protestatarii nemulţumiţi de intervenţia jandarmilor, iar totul s-a lăsat cu o încăierare generală.