Breaking
News
„Mona Pivniceru e un judecător bun, ştie carte, iar confruntările mele cu doamna Pivniceru în CSM au fost puncte de vedere diferite spuse deschis. Nu ştiu care vor fi evoluţiile. Ştiu că e un om care apără independenţa Justiţiei. Dacă ajunge la minister se va dumiri cât poate face ministrul Justiţiei. Din punct de vedere profesional nu-i putem reproşa nimic. Vorba ei moldovenească o face pitorească, dar să nu credeţi că nu e un bun meseriaş”, a declarat Traian Băsescu.
Mona Pivniceru a fost propusă luni de premierul Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins în şedinţa de luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea în funcţia de ministru a Monei Pivniceru.