Sunt cazuri în care angajații benzinăriilor din România sunt mai degrabă dușmanii clienților, scrie auto-bild.ro. Un astfel de caz a fost povestit în urmă cu câțiva ani de un motociclist pe forumul motociclism.ro.
Citeşte şi VEŞTI PROASTE. Benzina şi motorina se scumpesc din nou
„Iesisem la ora 22 de la muncă și în drum spre casă am oprit la …. (numele benzinăriei). Am băgat benzină și ștergeam geamurile. La două pompe mai încolo de mine vine o „tanti” la vreo 40-45 de ani. O acostează „baiatul de la pompa”, ea îi zice cât să bage si se duce la casierie, în magazin. „Băiatul de la pompa” scoate un bidon de 5-6 l din tomberonul de lângă pompă, îl umple, îl baga la loc în tomberon și continua să-i umple lui „tanti” rezervorul. Femeia a plătit suma si a plecat. P-asta chiar n-o știam!”, a scris motociclistul indignat.
Acesta a adăugat: „De atunci nu bag decât cu mânuța mea benzină sau dacă nu scap de “Băiatul de la pompă”, stau lângă el până termină de băgat. Cine stie cate bidoane am umplut fără să știu…”.