Ion Iliescu, la moartea Regelui Mihai: Relaţia noastră nu a fost simplă în vremurile agitate ale începutului tranziţiei

Fostul preşedinte Ion Iliescu a postat pe blogul său un mesaj în urma morţii Regelui Mihai I. "Relația noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziției. Rațiunea și sensul servirii interesului public, indiferent de poziția în care ne aflam, au fost mai puternice, și, împreună, am reușit să transmitem către partenerii noștri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunității europene", a scris Ion Iliescu. 
Romania TV
05 dec. 2017, 14:43
Ion Iliescu, la moartea Regelui Mihai: Relaţia noastră nu a fost simplă în vremurile agitate ale începutului tranziţiei

„Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a fostului suveran al României, Mihai I. Viața sa, într-un secol agitat, plin de violențe și de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici ușoară. Și-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul țării, în condiții dintre cele mai dificile.

A dovedit un exemplar patriotism în anii grei ai exilului. Revenit în țară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri și momente dificile și a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană și euroatlantică. A fost un exemplu de responsabilitate politică și civică.

În august 2004, în cadrul manifestărilor dedicate evenimentelor dramatice de la 23 august 1944, la care a participat şi Regele Mihai, spuneam: „Dacă vom judeca fără patimă şi cu obiectivitate faptele istorice, dacă nu vom mai folosi istoria ca instrument al luptei politice, vom putea cădea de acord asupra adevăratei semnificaţii a evenimentului de la 23 august 1944: aceea de act de salvare naţională. Decizia curajoasă de la 23 august 1944, de arestare a mareşalului Antonescu şi de întoarcere a armelor împotriva Axei, alături de Naţiunile Unite, s-a impus ca urmare a agravării situaţiei de pe front, fiind singura decizie posibilă, în condiţiile date, pentru a asigura supravieţuirea Armatei Române şi continuitatea statului român.”

Păstrez amintirea discuțiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât și la București. Relația noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziției. Rațiunea și sensul servirii interesului public, indiferent de poziția în care ne aflam, au fost mai puternice, și, împreună, am reușit să transmitem către partenerii noștri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunității europene.

Prin dispariția Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al țării noastre în Europa și în lumea contemporană.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Ion Iliescu pe blog.

Regele Mihai I a murit marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Citeşte şi: Cum l-a oprit regimul Ion Iliescu pe Regele Mihai I să revină în România: a fost întors din drum de două ori

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Prioritatea guvernului este sprijinirea economiei, declară Kelemen Hunor
MediaFlux
AVERTISMENTUL lui DONALD TRUMP! AMENINȚĂ că va prelua CONTROLUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!