Mişcări de trupe în Parlament. „Da, este adevărat că plec din PNL”, a precizat Pistru, marţi, pentru MEDIAFAX.
Întrebat care este motivul care a stat la baza deciziei sale, Pistru a susţinut că nu a fost soluţionată contestaţia sa cu privire la alegerile care au avut loc în organizaţia judeţeană PNL Arad.
„În urma alegerilor pe care le-am contestat, de la organizaţia judeţeană Arad, şi în primă fază în Comisia de arbitraj a PNL. Şi de 7 luni de zile, actuala conducere a PNL a depus o contestaţie şi nu am primit niciun răspuns, iar acum am înţeles că tot acea Comisie de arbitraj a PNL validează alegerile de la Arad. Acum 7 luni au spus că sunt invalidate, iar acum spun că alegerile s-au făcut corect”, a adăugat Pistru.
Alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a PNL Arad, în cadrul cărora Gheorghe Falcă a fost reales ca preşedinte, au fost anulate pe 3 iunie de către conducerea centrală a liberalilor, din motive de organizare. Conducerea PNL Arad a atacat decizia şefilor de la Bucureşti la Comisia de arbitraj a partidului.