Delegația PSD din Parlamentul European se remarcă prin apropierea de centrul consensului politic din grupul S&D, fapt ce confirmă rolul tot mai important al europarlamentarilor români în cadrul acestei familii politice, arată o analiză recentă realizată de VoteWatch Europe. Eurodeputații PSD se află în aceeași zonă cu colegii din Italia, Germania și Portugalia din punctul de vedere al poziționărilor la vot. În perspectiva mandatului viitor, delegația socialiștilor
români este așteptată să aibă o influență importantă asupra viitoarei direcții a grupului S&D, alături de italieni, germani și spanioli.
„Consolidarea noastră ca grup național, în cadrul familiei S&D, este o realitate. Avem un număr important de europarlamentari, iar poziția noastră contează în privința voturilor din Parlamentul European. Mai mult, atitudinea pro-europeană și solidaritatea arătate de delegația noastră, dovedite prin voturile exercitate de către eurodeputați, au condus la influențarea și câștigarea unor dosare cheie, importante pentru familia noastră politică europeană și
pentru agenda noastră comună. Gradul de coeziune și spiritul constructiv manifestate sunt apreciate și valorizate în cadrul grupului S&D.
Tendința este aceea de creștere treptată a influenței delegației noastre în cadrul grupului socialist, ceea ce reflectă atât forța noastră politică, precum și munca și seriozitatea eurodeputaților.
A fost o perioadă în care munca noastră a trebuit să fie și mai intensă, pentru că au apărut colegi care, din păcate, au uitat pe ce liste au candidat sau au adus prejudicii de imagine echipei noastre prin diversele atitudini pe care le-au manifestat”, apreciază deputata europeană Viorica Dăncilă, care conduce grupul aleșilor europeni ai PSD.