Cristi Borcea şi Victor Becali, program inedit în ÎNCHISOARE

Printre pușcăriașii aflați în penitenciarul de la marginea Capitalei sunt și vedetele Cristi Borcea și Victor Becali. Aceştia vor beneficia de un program inedit.
Filip Stan
06 dec. 2017, 10:50
Cristi Borcea şi Victor Becali, program inedit în ÎNCHISOARE

Deținuții încarcerați la Penitenciarul Jilava au ocazia să pedaleze în curțile de plimbare.

„Este un program educativ unic, denumit Educație prin sport – Mobilitate penitenciar, ne mișcăm, nu stăm pe loc. Proiectul a fost dezvoltat de penitenciar în colaborare cu Asociația Green Revolution și oferă deținuților care știu sa meargă cu bicicleta posibilitatea să pedaleze zilnic prin curtea pușcăriei, sub atenta supraveghere a angajaților”, a precizat comisarul de penitenciare Cristian Micu, cel care a inițiat acest proiect și a adus bicicletele pentru deținuți.

De ce au respins magistraţii ELIBERAREA lui Cristi Borcea. Motivul este HALUCINANT

Ofițerul de la Jilava s-a trezit fără bicicletele pe care le avea parcate la blocul unde locuiește. Adică, i-au fost furate. După evenimentul nefericit și-a spus că e timpul să aibă și la serviciu o bicicletă. Așa s-a născut proiectul care acum a devenit realitate, scrie Libertatea.

De plimbările cu bicicletele se vor bucura și doi dintre condamnații din „Dosarul Transferurilor”. Cristi Borcea și Victor Becali, ultimii rămași în spatele gratiilor din acest caz care a zguduit lumea fotbalului, vor da și ei din pedale.

DailyBusiness
Vești despre călătoriile cu AVIONUL. Europa se pregătește de o scumpire drastică a biletelor!
Spynews
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Bzi.ro
Partidul AUR nu va participa la alegerile parlamentare. La Giurgiu și Bistrița-Năsăud au fost respinse dosarele candidaților. Urmează Iașul – UPDATE
Fanatik.ro
Locul în care rușii și ucrainenii trăiesc în pace. E aproape de România, ambele tabere au proprietăți aici, statul face parte din NATO
Capital.ro
Interzis în UE din 15 februarie 2025. S-a dat ordin României. Nimeni nu mai vinde
Playtech.ro
Un nou cutremur a lovit România! Câte grade a avut. S-a simțit cel mai tare la...
DailyBusiness
20.000 de morți anual. România, la cheremul indiferenței Guvernului!
Adevarul
Clipe de groază în Turcia. Un resort din Antalya plin cu turiști români a fost cuprins de flăcări
wowbiz.ro
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
Spynews
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Soția lui Radu Mazăre, Roxana, a născut! Fostul edil a devenit tată pentru a doua oară
Evz.ro
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără
kanald.ro
Ea este Camelia, românca găsită fără suflare lângă o gară din Italia. Ce au descoperit anchetatorii pe corpul femeii
Cancan.ro
Top 50 vedete jucăușe și provocatoare în poziții care mai de care! Iuliana Luciu, Geanina Ilieș și Bianca Drăgușanu s-au mângâiat pe posterioare!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
StirileBZI
Această băutură te lasă fără permisul de conducere! Provoacă un rezultat fals pozitiv la DrugTest
Prosport.ro
FOTO. Face bani din onlyfans după ce a dezvăluit că o colegă are relații intime cu un șef al ei
stirilekanald.ro
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea arunca în aer butoiul cu pulbere
substantial.ro
Miniștrii apărării din G7 acuză Rusia de agresiune brutală și ilegală
MediaFlux
Pensii 2025. Ministerul Muncii anunță cine sunt românii care NU vor primi bani în plus
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sfaturi simple la îndemâna oricui: mic tratat despre comportamentele inadecvate față de anumite specii animale