Consiliul Superior al Magistraturii dezbate astăzi, în plen, Raportul MCV

Consiliul Superior al Magistraturii dezbate, joi, în şedinţa de plen, raportul Comisiei Europene cu privire la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Ionela Marcu
07 dec. 2017, 05:23
Consiliul Superior al Magistraturii dezbate astăzi, în plen, Raportul MCV

e ordinea de zi a şedinţei CSM, programată de la ora 10.00, se află şi Nota Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe privind analiza Raportului Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu asupra progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Miercuri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit cu ambasadorii Statelor Unite, Canadei, Belgiei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Olandei, Sloveniei şi Suediei, care au transmis preocuparea lor cu privire la proiectul de legi privind reforma justiţiei dezbătut în Parlament, precum şi „dorinţa fermă” ca România să continue procesul de consolidare a statului de drept, independenţei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. De asemenea, ambasadorii statelor membre UE şi-au exprimat dorinţa ca România să creeze cadrul necesar pentru a permite îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi pentru a evita orice decizie care ar putea face ca acest obiectiv să fie mai greu de atins.

În 15 noiembrie, Comisia Europeană a publicat raportul referitor la etapele parcurse de România pentru a-şi îndeplini angajamentele privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei, în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană. Raportul a analizat progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor 12 recomandări formulate de Comisie în raportul său din ianuarie 2017 privind MCV.

Raportul CE menţionează că progresele referitoare la abordarea recomandărilor MCV sunt afectate de situaţia politică, iar criticile la adresa sistemului judiciar şi a hotărârilor judecătoreşti rămân o caracteristică problematică în cadrul dezbaterilor publice.

În acelaşi timp, Comisia a constatat că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise.

„În ciuda angajamentului asumat de Guvern de a încerca finalizarea MCV cât mai curând posibil, progresele referitoare la abordarea recomandărilor MCV din ianuarie 2017 au fost afectate de situaţia politică. Într-o perioadă de nouă luni de la raportul din ianuarie 2017, în România s-au succedat două guverne, în timp ce tensiunile crescânde dintre puterile statului (Parlament, Guvern şi sistemul judiciar) au îngreunat tot mai mult cooperarea dintre acestea. În plus, progresele şi rezultatele bune pe care instituţiile judiciare au continuat să le înregistreze în lupta împotriva corupţiei au fost în mare parte puse sub semnul întrebării de evenimente precum adoptarea în ianuarie 2017 de către Guvernul anterior a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului vizând dezincriminarea anumitor infracţiuni de corupţie, cum ar fi abuzul în serviciu, şi a unei propuneri de act normativ vizând graţierea”, se arartă în document, care consemnează şi că „deşi ordonanţa de urgenţă a fost abrogată de Guvern şi, de asemenea, de Parlament, în urma acestor evenimente au rămas îndoieli în spaţiul public”.

De asemenea, provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare, potrivit raportului.

După publicarea raportului MCV, CSM spunea că concluziile acestuia nu pot fi calificate ca fiind pozitive, în condiţiile în care Comisia Europeană a statuat că nu poate încă să conchidă, în această etapă, că vreunul dintre obiectivele de referinţă este îndeplinit în mod satisfăcător, deşi progresul realizat cu privire la o parte dintre obiective se îndreaptă în această direcţie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI