Deţinătoarea treofeului, americanca Serena Williams, locul 22 WTA, care a născut o fetiţă la 1 septembrie, şi Maria Şarapova, locul 60 WTA, sunt şi ele pe lista jucătoarelor direct acceptate la Australian Open. Pentru Şarapova, acesta este primul turneu de Grand Slam la care este direct acceptată, pe baza clasamentului. După ce a revenit în urma expirării suspendării pentru dopaj, în aprilie, rusoaica a concurat la US Open, după ce a primit un unui wild card.
Lipseşte de pe lista pentru AusOpen Victoria Azarenka din Belarus, acum pe locul 210 WTA, dar fostă ocupantă a locului I, care nu a mai jucat în ultima perioadă pentru a se dedica luptei pentru custodia copilului ei.
La simplu masculin, România va fi reprezentată de Marius Copil, locul 93 ATP. La Melborune, Novak Djokovici (Serbia), Andy Murray (Marea Britanie), Kei Nishikori (Japonia) şi Stan Wawrinka (Elveţia) revin la în marile competiţii după accidentări. Nu lipsesc nici liderul ATP, spaniolul Rafael Nadal, şi deşţinătorul titlului, elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP.
Australian Open se va desfăşura între 15 şi 28 ianuarie 2018.