Ex-ministrul de Externe, Andrei Marga, declară la numai o zi după demisia sa din cabinetul Ponta că în spatele plecării sale au existat jocuri politice.
„Nimeni nu e căsătorit cu vreo funcţie. Nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel. Ipoteza mea e că de fapt a fost o împărţeală înăuntrul unui grup şi un domn a dorit foarte mult acest minister. Aceasta a fost totul„, a declarat Marga, la RFI, făcând trimitere indirectă la pesedistul Titus Corlăţean, numit în locul său la şefia Externelor.
De altfel, spune Marga, cele întâmplate l-au afectat:
„De stânjenit, mă rog, poate că e prea tare spus. Evident că toţi suntem sensibili. Nu e vorba de vreo preocupare pentru persoana mea, pentru că mă repliez. Dar tocmai pusesem toate motoarele în mişcare, ca să servim ţara noastră. Deci dacă nu-i stânjeneală, a fost o sensibilitate, asta este sigur. Toate lucrurile erau puse în mişcare. Ministerul şi-a făcut şi pe parcurs datoria. Evident, noi nu putem să răspundem de ceea ce se scrie într-un ziar sau altul sau de ceea ce un domn sau altul din ţară a făcut sau n-a făcut”.
Andrei Marga respinge, totodată acuzaţiile venite din partea preşedintelui suspendat, care l-a catalogat drept „o calamitate”.
„Acuzaţiile lui erau fără nici un suport, ca să mă exprim cât se poate de elegant. Ele sunt nişte elucubraţii ale unui om care nu e pregătit pentru rolul pe care-l joacă, încât personal, nu le-am dat mare importanţă. De aceea, am spus mereu să nu dăm în mintea lui Băsescu. Dacă au cântărit sau nu, acest lucru mi-e greu să-l stabilesc eu, dar în mod normal n-ar trebui să cântărească”, spune Marga.
Cât despre planurile personale, fostul ministru spune că intenţionează să plece în Germania, nu ca ambasador, însă, aşa cum se preconizase, ci ca cercetător ştiinţific: „Erau mai multe institute puse în joc, chiar ministere, dar am spus că nu agreez şi mă retrag în sfera proprie”.