Aflat în vizită la Arad, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost întrebat de jurnalişti care este situaţia proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei regale, anunţând că va intra în procedură legislativă săptămâna viitoare.
„Legea e la Senat, la Comisia juridică. În această săptămână s-a decis amânarea până săptămâna viitoare. Nu a existat avizul de la Guvern, dar ministrul pentru relaţia cu Parlamentul mi-a spus că avizul este pozitiv, deci proiectul va putea să intre în procesul legislativ, iar Camera Deputaţilor este cameră decizională”, a spus Tăriceanu, citat de news.ro.
El a adăugat că „proiectul nu face decât să dea un statul oficial Casei Regale în România, ca instituţie de utilitate publică, pentru că a făcut foarte multe pentru România în decursul timpului”.
„Nu există nicun fel de sumă alocată prin proiectul de lege, sumele acelea (vehiculate în presă – n.r.) sunt nişte bazaconii fără limită. Există, sigur, o componentă economică, pentru că am prevăzut o echipă de consilieri, asistenţi pentru Casa Regală ce va fi finanţată de la buget, cum se întâmplă şi cu alte instituţii de utilitate publică. Este mult mai importantă latura simbolistică, ne recunoaştem trecutul, istoria”, a spus Tăriceanu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, în urmă cu o lună, la Parlament iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.
Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.