„Domnul Marton Arpad a avut o declarație neinspirată, necugetată, dar sunt convins că nu a avut intenția să jignească pe nimeni și eu nu împărtășesc această opinie, nu este opinia UDMR. Sigur, i-am spus, și în numele meu și în numele Uniunii îmi cer scuze de la cei care s-au simțit jigniți, cei care după această declarație au avut senzația că domnul deputat i-a jignit; nu a fost o astfel de intenție din partea lui”, a spus Kelemen Hunor, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, orice om are dreptul să protesteze în limitele legale, la fel cum orice om are dreptul la opinie, atâta vreme cât nu lezează demnitatea cuiva.
„Orice om are dreptul de a protesta, există cadrul legal pentru așa ceva și orice protest este absolut în regulă până când nu lezează demnitatea unui alt om și nu îngrădește drepturile și libertatea celuilalt, la fel cum orice om are dreptul la o opinie în limitele bunului simț și fără să lezeze demnitatea celuilalt. Eu cred că în acest moment ar trebui să ne oprim și nu ar trebui să mai comentăm această declarație, fiind o declarație neinspirată și care nu era cu intenția de a jigni pe cineva”, a conchis Kelemen Hunor.
Deputatul UDMR Marton Arpad i-a comparat cu minerii pe oamenii care au protestat miercuri seară în stradă.
„Să nu fiți duplicitari. Am ajuns acasă, am pornit televizorul, am văzut imaginea în care vine grupul USR cu telefoane aprinse, apoi intervenția unui lider al acestui grup care a mulțumit protestatarilor. Eu mi-am adus aminte de iunie ’90 când, deși nu i-a chemat, Iliescu le-a mulțumit minerilor că au venit să apere statul de drept”, a declarat Marton Arpad, joi, în timpul dezbaterilor de la Comisia parlamentară specială pentru legile Justiției.