Acord între UE şi Marea Britanie. Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat, vineri, că "au fost înregistrate progrese suficiente" privind negocierile de Brexit, astfel că discuţiile cu Marea Britanie pot avansa la următoarea fază, relatează site-ul BBC News.
Romania TV
08 dec. 2017, 07:36
Acord între UE şi Marea Britanie. Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor

UPDATE   Valoarea ”facturii Brexitului” ce va trebui negociată între Londra și Bruxelles, este estimată undeva între 40 şi 45 de miliarde de euro, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Downing Street.

UPDATE ”Progrese suficiente” s-au înregistrat în prima fază a negocierii Brexitului, a anunţat vineri, la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker, în urma unei întâlniri cu premierul britanic Theresa May, deschizând astfel calea negocierii viitoarei relaţii, tansmite BBC News. Reprezentanţi politici europeni au reacţionat cu uşurare, vineri, faţă de acordul preliminar asupra condiţiilor divorţului între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, scrie AFP.

UPDATE Un acord de liber-schimb între Uniunea Europeană și Marea Britanie după modelul celui existent între UE și Canada este singura opțiune realistă după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar în 2019, date fiind chiar cerințele Londrei, a declarat vineri negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, transmit Reuters și dpa.

 Marea Britanie nu dorește să fie parte a pieței comune, a uniunii vamale sau să fie supusă deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, a punctat Barnier.

 ”Dacă iei toate acestea, cu ce rămâi? Un singur lucru: un acord de liber-schimb pe model canadian”, a declarat Barnier într-o conferință de presă.

 ”Guvernul britanic însuși este cel care stabilește aceste linii roșii, ceea ce închide anumite uși. Așadar, acesta este modelul pe baza căruia vom lucra”, a subliniat Barnier.

 Fiecare model de asociere cu un state terțe are ”propriul său echilibru între drepturi și obligații”, a mai arătat negociatorul-șef al UE.

UPDATE Acordul de principiu între Regatul Unit şi Uniunea Europeană asipra primei faze a negocierilor, care prevede menţinerea deschisă a frontierei între Irlanda de Nord şi Irlanda, este un ”rezultat foarte bun” pentru locuitorii insulei, s-a felicitat vineri ministrul irlandez de Externe, relatează AFP.

Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celor 27 de state ale Uniunii, a apreciat vineri că au fost înregistrate ”progrese suficiente” cu privire la termenii ”divorțului” de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relației dintre UE și Londra.

‘Sunt mulțumit de acordul corect la care am ajuns”, a mai spus Juncker.

Dacă cele 27 de state membre acceptă evaluarea noastră, noi — Comisia Europeană și negociatorul șef Michel Barnier — suntem pregătiți să începem imediat lucrările fazei a doua a negocierilor’‘, a declarat Jean-Claude Juncker.

„Aş dori să-i mulţumesc premierului (britanic) pentru hotărârea acesteia. Am înregistrat progresul de care aveam nevoie. Doamna May m-a asigurat că noul text are sprijinul guvernului britanic. Acordul este desigur un compromis, este rezultatul unor discuţii lungi şi intense. Fiecare parte a arătat adaptabilitate şi dorinţă de compromis”, a spus Juncker, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Bruxelles cu Theresa May.

Theresa May a precizat, la rândul său, că nu va exista o frontieră fizică — care ar presupune puncte de control și controale vamale — între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, subiectul cel mai spinos al negocierilor din ultimele zile, și că Acordul din Vinerea Mare, referitor la procesul de pace din Irlanda de Nord, va fi menținut. De asemenea, cetățenii UE din Marea Britanie ”vor putea să continue să trăiască (în această țară) ca și până acum”, a declarat Theresa May.

Prin intermediul unui comunicat, „Comisia Europeană recomandă Consiliului European să concluzioneze că s-au înregistrat progrese suficiente în prima etapă a negocierilor privind Articolului 50 cu Marea Britanie”.

La 15 decembrie, Consiliul European trebuie să decidă dacă într-adevăr au fost înregistrate progrese suficiente privind negocierile de Brexit, astfel încât discuţiile cu Marea Britanie să poată avansa la următoarea fază.

„Comisia este mulţumită că s-au realizat progrese suficiente în fiecare dintre cele trei domenii prioritare: drepturile cetăţenilor, dialogul privind frontiera Irlanda/Irlanda de Nord şi acordul financiar, aşa cum a fost prevăzut în deciziile Consiliului European din 29 aprilie 2017. Negociatorul Comisiei a dat asigurări că alegerile de viaţă ale cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie vor fi protejate. Drepturile cetăţenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie şi ale cetăţenilor Marii Britanii în UE27 vor rămâne aceleaşi după ce Marea Britanie va părăsi UE. Comisia s-a asigurat, de asemenea, că orice procedură administrativă va fi ieftină şi simplă pentru cetăţenii UE din Marea Britanie. În ceea ce priveşte acordul financiar, Marea Britanie a acceptat că angajamentele luate de către cele 28 de state membre vor fi onorate de UE28, inclusiv de Marea Britanie. În ceea ce priveşte graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, Marea Britanie recunoaşte situaţia unică din Irlanda şi şi-a asumat angajamente semnificative pentru a evita o frontieră dură”, se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Torpila finală pentru Călin Georgescu. Decizia DIICOT. Își poate lua adio de la președinție
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Nativi care renunță la studii. Se reorientează total
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
BREAKING | Tom Rotaru, directorul unei companii din industria farmaceutică, a murit la 53 de ani
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Doliu la Antena 1! Tragedia a lovit lumea televiziunii. A murit la doar 41 de ani: Tristă zi, tristă veste
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Britanicul James Anderson acuzat de terorism și mercenariat în Rusia
MediaFlux
Ei sunt HOȚII TEZAURULUI DACIC! Vecinii sunt ȘOCAȚI. Ce se AUZEA din CASA CUPLULUI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…