De asemenea, Cucoş a precizat că unul dintre cei doi protestatari are mai multe amenzi din cauza mişcărilor de stradă la care ar fi participat.
Şeful Jandarmeriei Române a descris profilul protestatarului modern, precizând că acesta acţionează la limita legii încercând să provoace forţele de ordine.
„Protestatarul de astăzi şi-a schimbat profilul foarte mult. Lucrează la limita legii, stie legea extraordinar de bine. Provoacă foarte mult şi aşteptă o reacţie violentă din partea noastră pentru că ar empatiza în spaţiul public. Noi trebuie să rămânem echilibraţi, e foarte greu echilibrul ăsta”, a declarat Sebastian Cucoş, potrivit Mediafax.
Acesta a făcut apel la protestatari să-i izoleze pe provocatori.
„În spatele a ceea ce vedeţi dumneavoastră ca şi forţe de ordine există şi foarte multe lipsuri pe care le gestionăm de ani buni. Sunt lipsuri care se adună de ani de zile. Ne uităm la organizare. Îmi spuneţi că avem un miting spontan când vine cu staţie emisie-recepţie după el. Izolaţi-i pe ăia, scoateţi-i din grup şi demonstraţi ce vreti voi. Nu înţeleg să loveşti, să dai foc, să înjuri. Dacă promovăm o lumea civilizată, vă rog eu să o faceţi aşa cum vreţi să devină ţara în care sunteţi, nu o faceţi cu violenţă”, a mai spus Sebastian Cucoş.
Parchetul General a deschis un dosar de vătămare corporală, după ce deputatul Ioan Terea ar fi lovit, miercuri seara, doi protestatari.
„Am zis că de câte ori iese o maşină din curtea Parlamentului, să ne arătăm nemulţumirea faţă de gestul pe care ei l-au făcut în parlament, să traversăm din stâga în dreapta astfel încât să vadă că noi suntem acolo şi că suntem nemulţumiţi. Ionel, prietenul meu, a traversat şi se vede şi în filmare că domnul deputat a oprit ostentativ pe trecerea de pietoni, acroşându-l la genunchi pe Ionel. Când am văzut chestia asta, m-am dus să filmez, să vedem cine este şi când am ajuns în faţa maşinii, el era în mişcare, cu o viteză foarte mică, nu a plecat în trombă, asigurându-se că nu loveşte pe nimeni. În momentul în care a văzut că nu ne dăm la o parte, a accelerat şi m-am dat în partea dreaptă a maşinii, pentru că nu voiam să mă urc pe capotă. M-a lovit cu oglinda, m-am agăţat de capotă şi m-a târât vreo 10 metri. Se vede pe filmare că nu s-a aruncat nimeni pe capotă şi se vede cum a oprit pe trecerea de pietoni, nu pe linia care îl obligă să oprească până în trecere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Mihai Dide, unul dintre cei doi protestatari care ar fi fost răniţi.
Acesta susţine că va înainta, alături de al doilea protestatar, o plângere penală către organele de anchetă.
„Eu nu am nimic, dar Ionel a acuzat nişte dureri la genunchi, nu foarte mari, are ceva ca o vânătaie, oricum, ceva minor. Noi ne-am asumat aprope tot de când protestăm în Piaţa Victoriei. Nu ne mai sperie nimic de când Rădulescu a ieşit să spună că merităm să fim împuşcaţi, ne asumăm de când poliţia locală de îmbrânceşte la şedinţele de consiliu ale Primăriei Capitalei”, a mai spus bărbatul.
Deputatul PSD Ioan Terea a declarat, joi, că dosarul deschis pe numele său pentru vătămare corporală este ”o aberaţie” şi a ţinut să-i critice pe poliţiştii prezenţi miercuri seara, afirmând că nu şi-a putut închipui că ”Poliţia acţionează cu aşa o frică”.
”O aberaţie. Dosar penal, trebuia să fac eu plângere penală la ceea ce mi-au făcut la maşină”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, deputatul PSD Ioan Terea.
El a mai spus că, totuşi, nu va face plângere împotriva protestatarilor implicaţi în incident.
”Eu nu intru în conflict, să plec cu declaraţii la Parchet şi aşa mai departe”, a adăugat deputatul social-democrat, precizând că îşi va repara singur autoturismul.
Deputatul PSD a negat însă că ar fi intenţionat să-i acroşeze pe manifestanţi. ”Cum să-i acroşez? Cu partea laterală a maşinii? Că pe botul maşinii nu sunt niciun fel de urme, doar pe lateral stânga”, a spus, pentru MEDIAFAX, Terea.