Românii bogaţi au avut venituri de 7,2 ori mai mari decât cei săraci, anul trecut

Persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut venituri de 7,2 ori mai mari decât cele din gospodăriile sărace.
Iulian Tudor
08 dec. 2017, 10:17
Românii bogaţi au avut venituri de 7,2 ori mai mari decât cei săraci, anul trecut

„În anul 2016, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decât persoanele din gospodăriile considerate sărace. Indicele inegalității veniturilor a avut o creștere accelerată până în anul 2015, când a atins și maximul perioadei (8,3%), însă în 2016 a scăzut la valoarea atinsă și în 2014. Cum era de așteptat, inegalitate mai mare a veniturilor bănești disponibile se înregistrează la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, față de cele cu vârsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale”, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.

În anul 2016, deficitul median relativ a fost de 36,2%, adică se poate spune că persoanele sărace au avut în medie un venit bănesc disponibil care a reprezentat 63,8% din valoarea pragului de sărăcie stabilit pentru acest an.

„Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la bărbați decât la femei, ceea ce înseamnă că persoanele sărace de sex feminin se situează la o distanță relativ mai mică față de pragul de sărăcie. În anul 2016, această diferență s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin față de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confruntă populația săracă a avut un trend crescător din 2013 până în 2015 (de la 33,6% până la 38,2%), în 2016 scăzând ușor la 36,2%”, precizează INS.

Deficitul median relativ este un indicator de profunzime a sărăciei, care semnifică „distanța” la care se află venitul unei persoane sărace până la nivelul pragului, de la care persoana ar înceta să mai fie considerată săracă, calculat ca procent din pragul de sărăcie.

Citeşte şi INS: Cheltuielile gospodăriilor au reprezentat 84% din venituri, în trimestrul al doilea

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru stăpânii de câini din România. Puțini știu că riscă amenzi de 1.500 de lei
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Aparatul din casă care te sărăcește. Consumă enorm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”