Reprezentant BNR, împotriva ideii de plafonare a dobânzilor la CREDITE: Nu face parte din logica economiei de piaţă

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie BNR, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, în legătură cu propunerea legislativă prin care dobânzile la creditele pentru populaţie ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda cheie a BNR, că măsura nu face parte din logica economiei de piaţă.
Romania TV
08 dec. 2017, 12:31
Reprezentant BNR, împotriva ideii de plafonare a dobânzilor la CREDITE: Nu face parte din logica economiei de piaţă

„Dobânzile reprezintă, în esenţă, preţul creditului, reflectă condiţii de creditare şi ele depind, printre altele, de întâlnirea cererii cu oferta. Dobânda nu poate să fie limitată prin decret. Putem să ne gândim la un regim de reglementare şi supraveghere a activităţii bancare, ceea ce se şi face în urma învăţăturii transmise de criza financiară astfel încât să se prevină abuzuri, să avem mai multă încredere în furnizorii şi consumatorii de servicii financiare. Repet, a pune un prag, primul caz, a decreta, nu face parte din logica economiei de piaţă. Există, însă, pe de altă parte, un anume motiv pentru care apar asemenea solicitări şi îşi au obârşia în excese, uneori flagrante, ale industriei bancare. În România, mai intervin şi marje care sunt explicate de bănci prin ceea ce numim riscuri de ţară. Observăm că nivelurile, foarte mult timp, au fost considerabil superioare celor practicate în alte ţări, dar ca Banca Centrală să dicteze care să fie nivelul dobânzilor pe piaţă devine un lucru care este certat cu ceea ce înseamnă o economie de piaţă. Băncile, şi noi spunem asta de mult timp, trebuie să fie prietenoase cu clienţii. Băncile trebuie să îşi asume o responsabilitatea pentru lucrurile mai puţin bune, printre care unele au contribuit la necazurile ce au însoţit criza financiară. Clienţii trebuie să fie mai bine informaţi, să caute să se informeze, dar să fie şi informaţi, şi asta intră în ograda băncilor”, a declarat Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), pentru MEDIAFAX.

„Cât priveşte Banca Centrală, nu poate să impună un preţ al creditului, nu se face nicăieri. Noi avem ratele de politică monetară, care au un rol nu numai de semnal, ghidează mişcarea dobânzilor pe piaţă. Totodată, fac parte din registrul de instrumente al politicii monetare care urmăreşte stabilitatea preţurilor şi asigurarea stabilităţii financiare. Înţeleg insatisfacţia multora, înţeleg necazurile multora, dar nu aşa se poate regla mersul dobânzilor de piaţă”, a mai spus Dăianu.

Propunerea legislativă a fost făcută de senatorul liberal Daniel Zamfir. Aceasta prevede modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr 13/201 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţiile băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, „dobânda convenţională, atât cea remuneratorie, cât şi cea penalizatoarea, plătibilă conform contractului de către consumator, nu poate depăşi cu mai mult de 50% pe an dobânda legală”.

„În raporturile juridice dintre consumatori şi profesionişti, inclusiv comercianţi, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza şi produce dobânzi doar în baza unei convenţii speciale şi numai prin depăşirea scadenţei cu mai mult de un an”, se mai arată în propunerea legislativă.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy