Adrian George Paladi a înlocuit-o în funcţie pe Mădălina Cochino, în urma deciziei Guvernului. Paladi este inginer, în trecut a lucrat în mediul privat, iar în ultimul an a fost comisar grad I superior în cadrul Oficiului Judeţean pentru Protectia Consumatorului Brăila.
Vineri, la învestirea din funcţie, Paladi a citit un discurs notat pe o foaie, fiind foarte emoţionat.
„Sunt pe deplin conştient că nu este o misiune uşoară, aş dori să vă asigur că voi depune toate diligenţele pentru a-mi îndeplini cu cinste şi onoare atribuţiile şi competenţele ce îmi revin. Pentru aceasta, cred că este necesară o bună conlucrare cu toate autorităţile locale, o informare reciprocă şi operativă cu privire la problemele care apar, gestionarea aficientă a acestora şi implicarea tuturor instituţiilor abilitate, pentru a pune în practică obiectivele economice şi sociale din programul de guvernare, dar şi îndeplinirea obiectivelor specifice fiecărei autorităţi în spiritul legii şi cu respectarea strictă a acesteia. Consider că doar împreună putem să răspundem acestor aşteptări şi fac apel al conducătorii unităţilor administrativ teritoriale din comune, oraşe şi minucipiul Brăila, cei ai instituţiilor deconcentrate, ai celorlalte autorităţi, pentru a răspunde tuturor solicitărilor cetăţenilor”, a declarat noul prefect de Brăila.
În trecut, a fost lider al tinerilor social democraţi din Brăila, dar şi şef al filialei municipale a PSD Brăila.