Premierii României, Serbiei, Bulgariei şi Greciei, discuţii despre politica regională

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit vineri seara, în cadrul unui dineu privat la Belgrad, cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, dar şi cu omologii săi din Serbia, Bulgaria şi Grecia, una dintre principalele teme de discuţie fiind politica regională.
Filip Stan
08 dec. 2017, 21:38
Premierii României, Serbiei, Bulgariei şi Greciei, discuţii despre politica regională

Premierul Mihai Tudose se află, timp de două zile în vizită oficială la Belgrad, unde participă la Reuniunea cvadrilaterală Serbia – Bulgaria – Grecia – România.

Vineri seara, la un dineu privat, şeful Executivului a discutat cu Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, Alexis Tsipras, premierul Greciei, Boiko Borisov, premierul Bulgariei şi Ana Brnabic, premierul Serbiei.

Una dintre temele abordate este legată de politica regională, însă în cadrul întâlnirii au fost atinse şi subiecte precum infrastructura, proiectele de interes comun şi situaţia românilor care trăiesc în Serbia.

În cursul zilei de duminică, oficialii participanţi la Reuniunea cvadrilaterală Serbia – Bulgaria – Grecia – România vor fi primiţi de şeful statului din Serbia, urmând apoi o conferinţă de presă comună.

În urmă cu câteva zile, preşedintele sârb declara că Serbia s-a îmbarcat într-o cursă proeuropeană, însă nu are în plan să adere la Tratatul Organizaţiei Atlanticului de Nord (NATO).

„Serbia se află pe calea europeană, însă diferenţa dintre Serbia şi alte ţări din regiune este că Serbia nu vrea să adere la NATO”, a afirmat Aleksandar Vucic, adăugând că în urmă cu zece zile a făcut aceeaşi declaraţie în faţa celor 29 de membri ai alianţei, la Bruxelles.

„Serbia îşi va menţine neutralitatea. Asta este politica Serbiei şi va continua să fie”, a mai menţionat preşedintele sârb.

Spynews
Cuvintele folosite de ispita Marcel Andrei la Insula Iubirii 2024 au devenit virale. Ce înseamnă "chulo" sau "alandala"
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! „Văd la conducerea României o femeie blondă!”
Fanatik.ro
Descoperire uimitoare în București. Locul neașteptat unde a fost găsit un sicriu misterios. “E decorat cu îngerași metalici pe colțuri”
Capital.ro
Vladimir Putin ar putea fi otrăvit. Cine e gata să-l trădeze pe liderul de la Kremlin
Playtech.ro
Imagini INCENDIARE din dormitor la Insula Iubirii. Nu s-au mai putut abține, și-au dat frâu liber sentimentelor
DailyBusiness
N-ai luat BAC-ul? Poți avea un salariu BABAN. Sunt disponibile peste 10 mii de locuri de muncă
Adevarul
Noua autostrada cu tuneluri stârnește controverse. De ce sunt românii nemulțumiți de lucrări VIDEO
Spynews
Mai trăiește sau nu Luiza Melencu? Răspunsul dat de bunicul fetei dispărute. Ce premoniție a avut bărbatul înainte ca ea să dispară de acasă
Spynews
Rețeta de vinete la borcan a Gabrielei Cristea. Cum gătește prezentatoarea TV preparatul pe care îl va servi în iarnă / VIDEO
Evz.ro
Ce umilință! Pensionarii, lăsați și fără cardurile sociale. Asta-i marea recalculare
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Noua analiză de sânge a pânzei în care a fost îngropat Iisus răstoarnă tot ce se ştia! Detalii de magnitudine biblică
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ pentru Mădălina Ghenea pe stadionul lui Manchester City! Cum a fost surprinsă și pe cine a avut în brațe
kanald.ro
Un fenomen rar poate fi observat în acest loc! Lava vulcanului are culoarea albastră
Capital.ro
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au tras preșul de sub picioare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
stirilekanald.ro
Sabrina Voinea, apel la Tribunalul Suprem Elvețian. Românca nu renunță la medalia de bronz
substantial.ro
Marcel Ciolacu exclude o guvernare PSD-AUR, contrazicând afirmațiile lui Mihai Tudose
MediaFlux
Planul DIABOLIC al Kamalei Harris. Ce vrea să-i îi facă lui TRUMP, în fața a MILIOANE de oameni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...