Decizia instanţei supreme privind reprimirea Cameliei Bogdan în magistratură, aşteptată luni

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar urma să decidă luni dacă judecătoarea Camelia Bogdan - care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare în dosarul ICA şi care a fost exclusă din magistratură în luna februarie - va fi reprimită în magistratură.
Filip Stan
11 dec. 2017, 06:33
Decizia instanţei supreme privind reprimirea Cameliei Bogdan în magistratură, aşteptată luni

Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a dezbătut în 4 decembrie recursul declarat de Camelia Bogdan împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii şi ar urma să decidă astăzi dacă judecătoarea va fi reprimită în magistratură, anunţă News.ro

Avocaţii Cameliei Bogdan au susţinut, în sala de judecată, că aceasta are din partea Agenţiei Naţionale de Integritate un raport în care se arată că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate atunci când a participat la un seminar organizat de o asociaţie care era finanţată de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul ICA. Mai mult, ei au arătat că răspunderea magistraţilor se prescrie în termen de doi ani, conform unei decizii a CEDO, dar şi a unui recurs în interesul legii adoptat de Înalta Curte.

Joia trecută, Consiliul Superior Magistraturii (CSM), care s-a întrunit în şedinţa de plen,a avut pe ordinea de zi raportul Inspecţiei Judiciare privind cererea de apărare a reputaţiei formulată de Camelia Bogdan, însă a amânat discutarea acestui punct.

În februarie 2016, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), după ce televiziunile controlate de Dan Voiculescu, condamnat în cauză, au susţinut că judecătoarea Camelia Bogdan este incompatibilă deoarece a participat şi predat la un seminar organizat de o asociaţie care era finanţată de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul ICA.

În 16 aprilie 2016, inspectorii care au analizat cazul Cameliei Bogdan au decis să respingă sesizarea şi au arătat că nu există nicio abatere disciplinară din partea judecătoarei. Decizia a fost însă infirmată de Lucian Netejoru, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, care a decis să transmită sesizarea la Secţia pentru judecători a CSM. În argumentaţia sa, Netejoru arată că judecătoarea Camelia Bogdan ar fi încălcat articolul 99 din legea magistraţilor, articol potrivit căruia constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii.

În februarie 2017, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan pentru încălcarea articolul 99 litera b) din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv pentru „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

Decizia a fost atacată cu recurs de Camelia Bogdan, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătoarea a susţinut la instanţa supremă că Inspecţia Judiciară, respectiv şeful acestei instituţii, Lucian Netejoru, este în slujba lui Dan Voiculescu şi lucrează pentru interesele acestuia. 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy