Actorul Alexandru Arşinel a fost operat luni dimineaţă. Medicii i-au montat un stent UPDATE

Actorul Alexandru Arşinel a fost supus unei operaţii pe inimă, fiindu-i montat un stent. Starea lui este stabilă, el urmând să fie reevaluat, potrivit Biroului de presă al Spitalului Universitar de Urgență București.
Romania TV
11 dec. 2017, 09:37
Actorul Alexandru Arşinel a fost operat luni dimineaţă. Medicii i-au montat un stent UPDATE

UPDATE Medicii de la Spitalul Universitar au anunţat luni, la prânz, că în urma unui consult de specialitate, s-a decis montarea unui stent pe o arteră înfundată în proporţie de 70%.

„A fost supus mai multor analize medicale. S-a decis internarea în secţia de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă. Pentru a avea şi o parere medicală amanunţită, a venit şi domnul profesor Vinereanu, care l-a examinat şi a decis împreună cu domnia sa să continue investigaţiile în cursul dimineţii de astăzi”, a declarat Adriana Nica, director interimar al SUUB.

Intervenţia nu a întâmpinat niciun fel de probleme.

„Totul a decurs în condiţii normale şi fără nicio complicaţie. Se introduce un cateter pe artera femurală, acesta este însoţit de un balonaş care se deschide în zona arterei stenozate şi permite, în felul acesta, revascularizaţia muşchiului cardiac în zona unde perfuzia coronariană nu s-a putut face în condiţii optime, din cauza acestei obstrucţii. A fost un sindrom coronarian acut. Aceasta este titulatura modernă – adica infarct. 70% din arteră era obstruată, motiv pentru care s-a decis implanul unui stent acolo care permite revascularizaţia muschiului cardiac. A venit conştient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior. Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopţi. Dimineaţă a intrat în sală echilibrat”, a explicat Adriana Nica.

Actorul va mai rămâne sub supravegherea medicilor, care vor decide când va putea pleca acasă.


UPDATE Alexandru Arşinel a suferit luni dimineaţă o intervenţie în timpul căreia i-au fost montate stenturi, informează România TV.

”Am fost operat, acum 20 de minute am ieșit de acolo. Intervenția a durat 45 de minute, dar acum sunt bine. Mi s-a implantat un stent, printr-o coronografie. Sper că săptămâna viitoare voi fi, din nou, pe scenă. A fost un infarct și m-au reperat într-un fel sau altul talentații medici de aici”, a declarat Alexandru Arșinel pentru SpyNews.

„În acest moment este stabil, urmează să fie reevaluat”, precizează sursa citată.

Alexandru Arşinel a fost internat de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. El a acuzat dureri toracice. Artistul a declarat, la România TV, că le mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături în aceste momente grele.

Se intampla ce se intampla cu toti oamenii. Un mic accident si iata-ma in spital. Sper sa reusim cu cei care ne vegheaza si vreau sa multumesc celor care mi-au transmis mesaje. Viata isi urmeaza sensul si destinul si din cand in cand ne face sa ne aducem aminte ca datoram mult lui Dumnezeu„, a spus, printre lacrimi, Alexandru Arşinel, la România TV.

Artistul a precizat că luni va afla de la medici cât timp va mai fi nevoit să stea în spital.

Citeşte şi: Alexandru Arşinel, de pe patul de spital: „Un mic accident şi iată-mă în spital”

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios