Procurorii DNA au dispus schimbarea încadrării juridice (în sensul reținerii formei agravante a infracțiunilor inițiale) și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați în dosarul Tel Drum, potrivit unui comunicat DNA. Astfel,
–S.C. TEL DRUM SA, persoana juridică
–PITIȘ PETRE și VIȘAN MIRCEA, reprezentanți ai S.C. TEL DRUM SA,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave
–S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridică
–ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL,
–NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA,
toți pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 16 mai 2017 a fost înregistrată sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obținere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea prețului unor utilaje.
În cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma să achiziționeze o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC TEL DRUM SA”. În urma depunerii cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.
A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanțare din bani europeni, TEL DRUM SA, prin reprezentanții săi Vișan Mircea și Petre Pitiș și cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL și a lui Neda Florea și Ion Florian, a simulat procedura prin care a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice.
Ca urmare a procedurii de achiziție, a reieșit că ofertantul câștigător este firma WFA IMPEX SRL. În realitate, această firmă are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA. Mai mult, TEL DRUM SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce privește oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL și a oferit firmei câștigătoare SC WFA Impex SRL, informații privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunțului pe site-ul www.fonduri-ue.ro.
Concret, la data de 9 februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a depus cererea finală de rambursare care conținea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achizițiile publice și cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menționate expres în planul de afaceri și în obiectivul general al proiectului). De asemenea, beneficiarul proiectului TEL DRUM SA a folosit, cu rea-credință, documente și declarații false, inexacte și incomplete, respectiv declarațiile privind inexistența conflictului de interese, deși exista o relație personală între Pitiș Petre, Neda Florea și Ion Florian și o relație de afiliere între TEL DRUM SA și WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziție a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce privește respectarea regulilor de derulare cât și în ceea ce privește desemnarea ofertantului câștigător și a prețului.
În consecință, pe nedrept, societatea comercială TEL DRUM SA a obținut suma de 4.849.375 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din cadrul proiectului.
Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei.
În vederea recuperării sumei de bani obținute în mod injust, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, persoane fizice și juridice.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.