Printre cele mai renumite voci ale lumii, Ruxandra Donose a atras aprecierea publicului şi a criticii de specialitate în marile teatre lirice ale lumii şi pe scenele celor mai mari săli de concerte. Vocea sa a fost descrisă ca „incredibil de caldă, în registrul de mezzo-soprană, fluidă şi cu un timbru impecabil”. Expresivitatea vocii sale, muzicalitatea profundă şi prezenţa scenică elegantă i-au permis să abordeze un repertoriu operatic şi orchestral extins. Începând cu Opera de Stat din Viena, Donose a fost invitată de mari instituţii de cultură din întreaga lume, de la Royal Opera House Covent Garden din Londra la Metropolitan Opera New York, de la San Francisco Opera la The Opera National de Paris, Berlin, Los Angeles, Munich Madrid sau Tokyo, lucrând cu cei mai mari dirijori ai lumii ca Claudio Abbado, Sergiu Celibidache, Seiji Osawa, Zubin Mehta, Sir Colin Davis, Charles Dutoit, Christoph von Dohnany, Mariss Jansson, Donald Runnicles, Vladimir Jurowsky, Pierre Boulez şi mulţi alţii.
De curand, Sir Simon Rattle, cel mai important dirijor al lumii la ora actuala, a ales-o personal pentru rolul principal din opera Parsifal de Wagner.