Modificările Legii organizării judiciare şi a celei privind funcţionarea CSM vor fi dezbătute şi votate miercuri în Camera Deputaţilor

Comitetul liderilor a decis marţi să introducă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de miercuri celelalte două legi ale Justiţiei - 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM - pentru dezbatere şi vot final. Anterior dezbaterii celor două acte normative, va fi supus votului plenului modificarea propusă de Florin Iordache la regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.
Filip Stan
12 dec. 2017, 12:42
Modificările Legii organizării judiciare şi a celei privind funcţionarea CSM vor fi dezbătute şi votate miercuri în Camera Deputaţilor

Potrivit deciziei luate de comitetul liderilor grupurilor parlamentare, primul punct de pe ordinea de zi de miercuri a Camerei Deputaţilor va fi modificarea regulamentului, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar în unele cazuri.

Comisia de regulament a adoptat luni un raport de respingere a iniţiativei deputatului PSD Florin Iordache, dar în plen propunerea acestuia cel mai probabil va fi adoptată.

Citeşte şi: Augustin Lazăr: Analizăm posibilitatea de a sesiza CCR pe Legile Justiţiei

După ce va fi votată modificarea regulamentului, deputaţii vor începe dezbaterile pe legile 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Raportul legii 304/2004 a fost finalizat luni de comisa specială pentru legile justiţiei, iar raportul pentru legea 317/2004 urmează să fie finalizat în cursul zilei de azi.

Citeşte şi: GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei, cere României informaţii privind modificările la legile justiţiei

Majoritatea PSD – ALDE îşi doreşte finalizarea dezbaterilor ambelor legi în şedinţa de plen de miercuri precum şi votul final pe cele două acte normative.

Prima dintre legile justiţiei, 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost dezbătută pe articole miercurea trecută într-o şedinţă care a durat 13 ore, iar votul final a fost dat luni. Actul normativ a fost trimis tot luni la Senat, unde a intrat în dezbatere tot în procedură de urgenţă, urmând ca până lunea viitoare să fi gata raportul pentru ca legea să poată întra în plen.

Senatul este cameră decizională pentru toate cele trei legi ale Justiţiei.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul din România pentru care iordanienii sunt în stare să plătească oricât. Au cumpărat vapoare întregi și acum vor să ia direct de la fermieri ca să fie siguri că prind marfă de calitate
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile rusești au avariat infrastructura portuară ucraineană și nave comerciale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy